În cursul zilei de ieri, 5 august a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Calafat au reţinut, pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 26 de ani, din comuna Maglavit, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.
În fapt, la data de 26 iulie a.c., ora 23.35, poliţiştii au oprit pentru control pe strada Petrache Lupu, din comuna Maglavit, un autoturism la volanul căruia a fost identificat un tânăr de 26 de ani, din localitate.
Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentraţie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule.
Tânărul a fost condus ulterior la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii concentraţiei de alcool.
În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, tânărul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.
În cursul acestei zile, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat în vederea dispunerii unei măsuri preventive.