Tânăr din comuna Terpeziţa, reţinut pentru 24 de ore

0
436

Ieri, 05 august, poliţişti din cadrul Secţiei nr.3 Poliţie Rurală Bucovăţ au reţinut, pentru 24 de ore, un tânăr de 29 de ani, din comuna Terpeziţa, bănuit de comiterea infracţiunilor de distrugere, ameninţare, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

În fapt, în cursul zilei de 27 iulie a.c., acesta a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe DJ 552, în comuna Terpeziţa. Întrucât prezenta halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice. În urma rezultatelor analizelor, s-a stabilit că acesta avea o alcoolemie de 1,65 g/l, la prima recoltare şi 1,40 g/l alcool pur în sânge, la a doua recoltare.

Totodată, în cursul zilei de 30 iulie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi de un bărbat, din comuna Terpeziţa, socrul tânărului de 29 de ani, cu privire la faptul că, acesta s-ar fi deplasat la locuinţa bărbatului, unde, folosindu-se de un obiect tăietor-despicător, i-ar fi distrus poarta imobilului şi i-ar fi adresat acestuia ameninţări cu acte de violenţă.

De asemenea, din cercetările efectuate s-a stabilit că în ziua respectivă, tânărul a condus un autoturism pe drumurile publice având suspendat acest drept.

În baza probatoriului administrat, ieri, 05 august, tânărul a fost reţinut, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

În cursul acestei zile, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive.