“Siguranţa nu intră în vacanţă!”

0
27

“SIGURANȚA NU INTRĂ ÎN VACANȚĂ” este un program implementat prin Ministerul Afacerilor Interne. BIROUL “POLIȚIȘTII DE LA SIGURANȚA ȘCOLARĂ”, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, este alături, în continuare, de elevi şi va pune în acţiune tot ceea ce trebuie pentru prevenirea  victimizării minorilor.

Astfel, în perioada 3-4 iulie a.c., în cadrul campaniei ,,Dorințe îndeplinite la vârste potrivite”, care vizează prevenirea violenței școlare, a abuzului, neglijării, exploatării, traficului de minori și a pornografiei infantile în rândul copiilor, cu accent pe promovarea drepturilor și responsabilităților acestora în funcție de vârstă, polițiștii au desfășurat activități informativ-preventive, la trei grădinițe cu program prelungit din municipiul Craiova. În continuare, pe perioada vacanței de vară, polițiștii de la siguranță școlară vor fi prezenți în mijlocul elevilor, pentru creșterea gradului de informare a acestora astfel încât să fie în siguranță acasă, pe stradă sau în mediul online. “Pentru că SIGURANȚA NU INTRĂ ÎN VACANȚĂ, recomandăm tuturor elevilor: alegeți-vă prietenii cu atenție!; nu răspundeți la violență cu violență!; dacă sunteți martorii unei fapte de violență, nu țineți secret, povestiți-le părinților sau unei persoane care poate interveni pentru soluționarea situației!; nu primiți sume de bani sau cadouri de la persoane necunoscute și nu le oferiți informații despre locul în care locuiți sau despre programul vostru și al părinților!; supravegheați-vă permanent bunurile personale!; respingeți propunerile cunoscuților de a participa la „distracții” ce presupun consumul de tutun, alcool sau substanțe psihoactive!; nu vă jucați pe partea carosabilă a drumurilor publice!; traversați numai prin locurile marcate, pe culoarea verde a semaforului și asigurați-vă înainte de a o face!; nu folosiți telefonul mobil atunci când traversați! Atunci când vă plimbați cu bicicleta sau trotineta, asigurați-vă că aceasta funcționează, că sunteți echipați corespunzător, cunoașteți și respectați regulile de circulație!
Nu conduceți trotineta electrică dacă nu ați împlinit 14 ani! Părinților le recomandăm: nu lăsați nesupravegheați copiii mai mici de 12 ani!; asigurați-vă că știți în permanență unde se află copilul dumneavoastră și că îi cunoașteți grupul de prieteni cu care își petrece timpul!; nu permiteți copilului să rămână afară până noaptea târziu!; verificați de câți bani de buzunar dispune!; dacă vine acasă cu obiecte de valoare, verificați proveniența acestora!; fiți atenți la modificările comportamentale, ascultați activ și înțelegeți problemele cu care se confruntă copilul dumneavoastră pentru identificarea, împreună cu acesta, a celor mai bune modalități de soluționare”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *