Avem exclusivitatea absolută a ştirii că strângerea grâului –secerişul, cum era cunoscută odinioară respectiva importantă lucrare agricolă – este în plină desfăşurare, pe toată întinderea Doljului. Combine performante de mare productivitate zilnică îşi fac datoria, electrocutate poate doar de cântecul ciocârliei şi zborul spectaculos al fazanilor, deranjaţi din lăcaşurile lor, acum când părerea că vom avea o recoltă bună, peste aşteptări, devine certitudine, atestată de zecile de mii de hectare de acum recoltate, după ce în debutul primăverii neliniştea şi îngrijorarea atinseseră cotele ştiute. Drumul spre pâine al spicului de grâu e un drum al demnităţii. Timpul „urât”, considerat de orăşenii iubitori de natură, a revigorat dintr-o dată câmpia doljeană. A cărei nouă civilizaţie începe de la Segarcea spre toate punctele cardinale. Am realizat, încă odată, că frumosul e acceptat dacă stârneşte nu doar contemplare, ci şi cât mai puţină îngrijorare. Frumosul se turteşte şi se modifică sub aspra presiune a necesităţii. Nu există ploaie Frumoasă în sine şi nici nu poate ninge Frumos. Pentru noi, cei din părţile Doljului, plouă frumos şi ninge frumos, de când ne ştim, dacă ploaia şi ninsoarea nu ating viaţa de oameni normali, cu nevoi şi necazuri. Nu există o estetică de sine stătătoare. Am avut o primăvară, de care o să ne reamintim multă vreme, cu mari provocări, una din cauza pandemiei cu Covid-19, alta din cauza secetei, după ce luni întregi norii nu se înduraseră să treacă pe deasupra mănoasei câmpii doljene. Ceea ce trebuie să ştim de multă vreme este că Doljul contează în orice discuţie serioasă despre grâu, despre securitatea noastră alimentară. Şi asta nu ne lasă indiferenţi. Grâul are lumina lui sfântă şi producţia acestui an va celebra efortul tuturor fermierilor mari şi mici, încrederea lor, durabila datorie şi încordarea din aceste zile, când fac din zorii zilei până seara târziu, tot ce le stă în putinţă, pentru a folosi fiecare oră însorită. Pentru ei soarele e ca dreptatea, care nu poate fi acceptată parţial. Ştim, frumoasă e numai viaţa care trebuie să învingă. Ştirile de care avem cunoştinţă ne prezintă efectele dezastruoase, generate de ploile abundente şi vânturile puternice din multe judeţe ale ţării. Ploile pe unde au căzut, în neştire, s-au dovedit potrivnice, afectând cumplit bugetul ţării şi aşa răvăşit. Armonia lăuntrică ireductibilă a unei ţări stă în disponibilitatea ei de a asigura, integral, nevoile locuitorilor ei. Cine crede că este suficient ca o bună parte din aceştia să trăiască în strălucile, iar cei mai mulţi să rămână în sărăcie, se înşală amarnic. Se vorbeşte insuficient, sau poate nu cât ar trebui, despre lumea rurală a Doljului, o lume în cumpănă, în aceste zile toride de iulie. Ne-am obişnuit să închidem ochii în faţa realităţii. Şi în lumea rurală se vorbeşte cu emoţie despre grâu, ca despre un copil care trebuie să vină acasă din maternitatea în care s-a născut. Febrilitatea e mare. 25 de mari combine, din ultima generaţie, cu aer condiţionat în cabine, dezvoltând o productivitate zilnică de aproape 1.000 de hectare, acţionează pe terenurile Cerealcom Segarcea –capital integral autohton – şi Mihai Anghel, cu care am discutat, părea traversat de emoţia firească momentului. Din buncărele combinelor grâul se revarsă în TIR-uri speciale care-l duc spre silozuri. Mângâiase cu privirea zilnică, luni de-a rândul, întreaga întindere de 10.000 de hectare cultivate cu grâu şi orz, ajunsă acum la ceasul recoltării. Se bucurase la momentul înspicării, e liniştit acum la coacere, când sufletul îi dă pace. După nopţi de nesomn şi teribilă îngrijorare. Producţia la unitatea de suprafaţă e una bună. Mai este până la socotelile finale. Cerealcom Segarcea reprezintă, de câţiva ani buni, cum am mai spus-o, un reper al agriculturii doljene. O certitudine. O bornă. Liniştit respiră de altfel sufletul Doljului. Marea sa bogăţie, grâul, este o carte câştigătoare, după toate probabilităţile şi în acest an. Unul, mai altfel decât alţii precedenţi.
