Dolj: S-a reluat trecerea cu bacul pe timpul nopţii la PTF Bechet

0
398

feribot2Societatea comercială care asigură transbordarea mijloacelor de transport cu bac-ul între România şi Bulgaria între porturile Bechet – Oreahovo a informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu cu privire la faptul că trecerea cu bac-ul peste fluviul Dunărea între cele două state s-a reluat şi pe timp de noapte.

Această măsură de reintrare în programul normal de activitate a fost luată în urma tendinţelor de creştere a cotei apei fluviului Dunărea, fapt ce permite acostarea în siguranţă în porturile de pe teritoriile celor două state.

Pentru fluidizarea traficului, recomandăm tranzitarea tuturor punctelor de frontieră deschise traficului internaţional la graniţa cu Bulgaria şi consultarea aplicaţiei „Trafic Online” disponibilă pe site-ul www.politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.