„Apriluri” – expoziţie foto cu peisaje din Alpii austrieci şi de la „marea” Ungariei

0
677

Muzeul Olteniei va găzdui vineri, 12 iulie, vernisajul expoziției de fotografie „Apriluri”, cuprinzând lucrări realizate de Alexandra Fira, Sebastian Prioteasa și Bogdan Panait, toți trei artiști cu o activitate cunoscută și apreciată, membri ai Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu” din Craiova. Expoziția cuprinde 30 de lucrări color și abordează, ca tematică, peisajul. Potrivit expozanților, fotografiile au fost realizate în luna aprilie a acestui an, cu prilejul unei deplasări realizate împreună, și surprind imagini din Austria, dar și din Ungaria, de la Lacul Balaton. Evenimentul va avea loc în Sala „Ștefan Ciuceanu” a muzeului (clădirea nouă), cu începere de la ora 19.00.