Studenţii craioveni înscrişi la cursurile de zi ale Universităţii din Craiova sau la Universitatea de Medicină şi Farmacie pot beneficia de tabere gratuite la mare sau la munte, în perioada 13 iulie – 10 august. Autoritatea Naţională pentru Tineret şi Sport organizează şi în acest an astfel de sejururi pentru cursanţii integralişti la Sinaia, Costineşti şi Neptun, după cum a anunţat, ieri, conducerea Casei de Cultură a Studenţilor din Craiova. Spre deosebire de anii anteriori, numărul locurilor a crescut, dar studenţii beneficiari vor avea obligativitatea să participe şi la cursuri de formare pe diverse tematici.
„Pentru Universitatea din Craiova s-au alocat 378 de locuri faţă de 316 câte erau anul trecut, iar pentru Universitatea de Medicină şi Farmacie – 60 de locuri în loc de 52, câte au fost în 2010. Totodată, s-a luat decizia să se introducă şi obligativitatea studenţilor de a participa la cursuri, pentru că nicăieri în Europa nu existau tabere de odihnă pentru cursanţi. Cursurile au o durată de 16 ore, iar la final participanţii vor primi şi diplome pe care le vor putea folosi la CV-ul personal”, a precizat Dorin Mărgărit, directorul Casei de Cultură din Craiova.
Cursurile, stabilite chiar la propunerea studenţilor şi susţinute de trainneri, vizează teme precum tehnici de vânzare, comunicare, relaţii publice, negocierea, leadership, tehnici de supravieţuire ş.a.
Criterii de selecţie
Prima serie de studenţi va pleca în tabără pe 13 iulie. Dar pentru a pleca a fost nevoie de îndeplinirea unor condiţii speciale. Cursanţii trebuie să fie înscrişi la cursuri de zi finanţate de la bugetul de stat, să fie integralişti şi să aibă medii foarte mari. Grupele cu cei care pleacă în sejur vor fi stabilite la nivelul fiecărei facultăţi de o comisie formată din prodecan şi doi studenţi, membri ai unei organizaţii studenţeşti. Potrivit conducerii Casei de Cultură a Studenţilor, dacă nu se vor îndeplini aceste condiţii nu se vor face decontările. În plus, după stabilirea listei, criteriile de selecţie vor fi verificate şi de reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Tineret.
În afară de locurile oferite pentru centrele universitare, Autoritatea pentru Naţională pentru Tineret şi Sport a organizat tabere speciale şi pentru tinerii care activează pe lângă Casele de Cultură a Studenţilor. Pentru judeţul Dolj au fost alocate 15 locuri.