Roland-Garros: Djokovic-Nadal, şoc de proporţii, în semifinale

0
387

Conform aşteptărilor, numărul 1 mondial, Novac Djokovic, s-a impus, miercuri după-amiază, fără griji, în faţa germanului Tommy Hass, în sferturile de finală ale turneului de la  Roland-Garros (6-3; 7-6; 7-5). Acelaşi lucru s-a petrecut, după numai o oră şi 58 de minute,  şi în cealaltă partidă, în care s-au confruntat spaniolul Rafael Nadal şi elveţianul Stanislas Wawrinka (6-2; 6-3; 6-1). Spaniolul s-a dovedit încă o dată bestia neagră pentru elveţian, administrându-i a zecea înfrângere în tot atâtea confruntări.  Astfel, în semifinala de mâine 7 iunie, se vor afla,din nou, faţă în faţă, Novac Djokovic şi Rafael Nadal. Spaniolul este câştigătorul ultimului duel în Grand Chelem, din 2012 la Paris, dar Novac Djokovic a câştigat ultima lor întâlnire (6-2; 7-6), de la mijlocul lunii aprilie la Monte Carlo. În cealaltă semifinală se vor întâlni francezul Jo-Wilfried Tsonga (numărul 5), câştigătorul partidei cu elveţianul Roger Federer (7-5; 6-3; 6-3) şi spaniolul David Ferer (numărul 4), acesta din urmă impunându-se în faţa compatriotului său Tommy Robredo (2-6; 1-6; 1-6). Jo-Wilfried Tsonga trăieşte prima lui semifinală la Rolang-Garros.