Mesaje antidrog pentru elevii din Dăbuleni, Bechet, Segarcea şi Celaru

0
561

Informarea tinerilor despre efectele nocive ale consumului de droguri asupra organismului şi implicaţiile psiho-sociale asociate acestora este principalul scop al proiectului „Drogurile nu te fac un personaj tragic… ci doar unul în afara poveștii!”, derulat în perioada 15 aprilie – 31 iulie a.c. de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, în parteneriat cu patru biblioteci publice din judeţ: Bechet, Dăbuleni, Segarcea şi Celaru.

Informări pe tema prevenirii consumului de droguri, a implicaţiilor acestuia asupra sănătăţii şi a personalităţii în formare a adolescentului au avut loc deja, pe data de 30 mai, în rândul elevilor din Dăbuleni și Bechet, acestea fiind făcute de reprezentanți ai Bibliotecii Județene, cât și ai partenerilor în proiect – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Craiova și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului. Astfel de întâlniri urmează să se desfășoare, pe data de 11 iunie, și la Segarcea și Celaru, după cum a precizat coordonatorul proiectului, Nicoleta Traşcă, de la Biblioteca Judeţeană Dolj, coordonator judeţean al programului „Biblionet”. Toți elevii participanți la proiect pot participa la un concurs, premiile oferite constând în cinci aparate de fotografiat.

«Consumul de droguri şi prevenirea acestuia este una din temele importante ale zilelor noastre. Drogul începe să fie din ce în ce mai prezent în principalele grupuri în care se află adolescentul la această vârstă: anturajul şi şcoala. De aceea biblioteca judeţeană, ca şi celelalte biblioteci locale, trebuie să vină în sprijinul comunităţilor în ceea ce priveşte organizarea de acţiuni de informare şi prevenire a consumului de droguri şi a implicaţiilor lui asupra vieţii tinerilor de 13-19 ani. În oraşele Segarcea, Bechet, Dăbuleni şi în comuna Celaru există licee, grupuri şcolare, şcoli generale în care tinerii, dar şi familiile lor, trebuie să fie informaţi asupra prevenirii, atitudinilor şi practicilor referitoare la consumul de tutun, alcool şi droguri», justifică reprezentanţii Bibliotecii „Aman” alegerea temei proiectului şi implicarea celor patru instituții: Biblioteca Orăşenească „Mircea Rădina” Segarcea, Biblioteca Orăşenească Bechet, Biblioteca Orăşenească Dăbuleni și Biblioteca Comunală Celaru.

Proiectul „Drogurile nu te fac un personaj tragic… ci doar unul în afara poveștii!” este câştigător al ultimei ediţii, desfăşurată la nivel naţional, a concursului „Idei de 15.000+ lei!” pentru biblioteci judeţene, lansat în cadrul Programului „Biblionet – lumea în biblioteca mea” şi finanţat de Fundaţia IREX România.