Având o legătură deosebită cu muzica şi respectându-şi publicul spectator în faţa căruia se prezintă, de fiecare dată, după multe ore de pregătire, meastrul dirijor Alexandru Racu a ales să-şi sărbătorească aniversarea celor 75 de ani în locul acolo unde se simte cel mai bine: pe scena Filarmonicii “Oltenia”.
Filarmonica “Oltenia” vă invită, în această-seară, la un concert extraordinar susţinut de Corala Academică. Evenimentul este unul de ţinută, dat fiind faptul că Alexandru Racu, un maestru al artei dirijorale, dedicat muzicii corale şi nu numai, dar şi foarte iubit de colegii mai tineri, adună în cununa vieţii 75 de ani. Şi cum aceasta este o zi specială, maestrul a decis să şi-o petreacă la pupitrul dirijoral. Soliştii Coralei vor fi acompaniaţi, la pian, de Corina Stănescu. Şi programul este unul bine ales, fiind interpretate piese muzicale din toate registrele, de factură religioasă, populară şi lirică. Seara va fi încheiată cu patru compoziţii proprii ale meastrului Alexandru Racu, fiind vorba de “Patrie grădină” (pe versurile lui Al. Firescu); “De ce?” (versuri din lirica veche persană), “Romanţă” (versuri: Şt. O. Iosif); “Toată suflarea să laude pre Domnul” (din slujba Utreniei, glas I). Preţul biletului este de 10 lei; iar pentru elevi, studenţi şi pensionari – 5 lei.
„Calm, extrem de riguros cu sine şi cu cei pe care este chemat să-i înveţe să cânte, Alexandru Racu a moştenit ceva din blândeţea şi tactul maestrului D. D. Botez, care-l consideră, de fapt, unul dintre cei mai importanţi discipoli ai săi… şi, trebuie să recunoaştem, arta lui Alexandru Racu se prezintă acum plină de robusteţe, siguranţă şi farmec”. (Anton Dogaru, „Muzica”, 12 decembrie 1984)
„Cred că trecerea mea prin timp – şi a Corului Filarmonicii, care a avut iniţiativa organizării acestui concert, pentru care fapt mulţumesc călduros – a fost destul de zbuciumată, realizările alternând cu neîmplinirile. Dar sigur au lăsat urme.” – Meastrul Alexandru Racu.
Alexandru Racu s-a născut la Chişinău, la data de 19 ianuarie 1937. A absolvit succesiv Şcoala populară de Artă (vioară, pian, dirijat) şi Conservatorul “Ciprian Porumbescu”, obţinând două diplome în specialităţile Pedagogie şi Dirijat cor academic.
A obţinut numeroase distincţii artistice: peste 30 titluri de Laureat pe ţară în finalele concursurilor artistice, cu formaţii profesioniste şi de amatori, posesor al Trofeelor “Ciprian Porumbescu” – Suceava, “D. G. Kiriac” – Piteşti, “Ion Vidu” – Lugoj. A fost decorat cu Ordinul “Meritul cultural”, clasa a V-a şi “Steaua R. S. R.”, clasa a IV-a. De asemenea, în anul 2004, cu prilejul aniversării Centenarului Societăţii Filarmonice din Craiova, Preşedinţia României i-a conferit titlul de Cavaler al Ordinului “Meritul Cultural”.
Ca dirijor, a realizat concerte a cappella, vocal-simfonice, simfonice, spectacole de operă şi operetă, înregistrări pentru radio şi televiziune. A întreprins turnee în întreaga ţară, precum şi peste hotare (Bulgaria, ex-Iugoslavia, Moldova, Italia, Franţa). A susţinut peste 1000 de concerte educative pentru elevi, conferinţe, comunicări pe teme muzicale, cursuri pentru perfecţionarea dirijorilor amatori.
Personalitatea complexă a maestrului Alexandru Racu este întregită de activitatea de instrumentist în cadrul orchestrei (vioară, pian, orgă, celestă) şi de îndelungata prestaţie în domeniul componistic, fiind membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.
Dirijor permanent al Corului Filarmonicii “Oltenia”, de-a lungul prestigioasei cariere artistice a obţinut succese artistice deosebite, atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Alexandru Racu deţine Titlul de doctor în muzică al Universităţii de Arte “George Enescu” din Iaşi, teza sa tratând “Profilul corului de Filarmonică şi orizontul artistic al dirijorului său”.