Suntem salvaţi! Şi dacă plouă, şi dacă e secetă prin părţile locului. Angoasele noastre nefireşti au fost spulberate, vineri seara, la Antena 3, de deputatul de Băileşti Gelu Vişan, de-a dreptul temerar, care ne-a risipit orice îndoială posibilă, autoproclamându-se reformist, adică alături de noul ministru al Muncii, Sebastian Lăzăroiu, şi, evident, alţi portocalii, animaţi de aceleaşi înălţătoare idealuri. Cu o zi înainte, la inaugurarea noului sediu al Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, deputatul de Băileşti îşi justificase prezenţa prin calitatea de delegat special al ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, deşi, după un timp, a apărut încă un delegat, Laurenţiu Crimu, care s-a prezentat adevăratul reprezentant al ministerului menţionat. Penibilul momentului, generat prin uzurparea de calităţi oficiale, a fost depăşit, graţie tactului celor prezenţi, deloc atenţi la gargara locvacelui parlamentar, atins de amintiri nostalgice. Despre care aflăm acum că e reformist, aluzie la alţii din partidul său, probabil „conservatori”. Când a devenit Gelu Vişan reformist n-are importanţă, fiindcă înţelegem. E de bon-ton să clamezi aşa ceva. El este, funciarmente, un susţinător necondiţionat al măsurilor de orice fel ale actualului guvern, care nu poate greşi, şi când se deplasează în teritoriu, deşi e vădit ocupat în calitate de comunicator, le spune celor care cască gura la ceea ce îndrugă, că gata, s-a ieşit din recesiune şi bunăstarea vine, valuri-valuri, în pofida obstacolului neputincios al neisprăviţilor din Opoziţie. Deputatul de Băileşti Gelu Vişan e, de la o vreme, o vuvuzelă a reformelor şi nimic altceva. Că nu prea cunoaştem colegii săi de şcoală şi, eventual, facultate, şi nici locurile de muncă anterioare dobândirii calităţii de parlamentar, pagubă în ciuperci. Gelu Vişan e ceea ce spune, adică reformist, şi nu ce cred invidioşii pe o ascensiune cum nu s-a mai pomenit. „Mândria” acestor plaiuri strămoşeşti e de acum un produs al scenei politice doljene, aşa cum e aceasta. Nu e vina sa, ci a celor care, în loc să-i găsească un loc de muncă adecvat pregătirii profesionale, l-au luat de mână, îndemnându-l să măcănească verzi şi uscate, spre a-i conferi, pe fals, un statut inadecvat. Regretele sunt tardive. Şi Gelu Vişan e îndreptăţit să creadă despre sine că s-a jertfit pentru partid, pentru idealurile acestuia, precum ilegaliştii de odinioară, şi dacă a făcut asta merită şi el, ca tot activistul cu vechime, o recompensă. Deocamdată parlamentar, mâine sau poimâine, de ce nu, ministru. Doar e reformist şi încă unul cu iPad la purtător. Care ţine loc de orice. Înclusiv de propria identitate. Cu iPad-ul asupra ta poţi fi deştept şi la Perişor, şi la Craiova, şi în Capitală. Fără iPad e altceva.
Bine spus! Doljul pare sa nu aiba personaje politice competente. Uitati-va la candidatii la functia de primar, niciun om serios!
cel mai mare analfabet al judetului dolj sa nu-l uite niciodata domnul ministru berceanu pen tru ca fara dansul acum era sigur la mititica .daca ar fi facut cursuri de pshihologia infractorului ar vedea ca se introduce singur in tr-un capitol asta daca stie sa citeasca!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Comments are closed.