Despre existenţa celebrei Biblioteci din Alexandria ştie toată lumea, însă puțini știu când și cum a apărut. Mai mult decât atât, motivul dispariției acesteia a rămas învăluit în mister.
Biblioteca din Alexandria a fost întemeiată în secolul al III-lea i.Hr., de Ptolemeu I, unde ulterior, au fost aduse şi instrumente medicale și astronomice, animale împăiate, statui şi busturi, care erau folosite pentru instruire. Ea făcea parte dintr-un complex, care includea camere de locuit, cantine, săli de lectură, o grădină botanică şi una zoologică, dar și un observator.
În bibliotecă, se păstrau de la 400 de mii până la 700 de mii de papirusuri, dar și toate lucrările reprezentative ale lui Heron, Arhimede, Hippocrate şi Euclid, manuscrisele lui Eschil, Sofocle, Euripide şi ale altor oameni celebri. Mai mult decât atât, se consideră că aici s-a aflat biblioteca personală a lui Aristotel.
Dispariţia acestui lăcaş de cultură este considerată „cea mai mare tragedie a lumii antice” deoarece biblioteca era considerată loc sacru, la fel ca templele religioase. Majoritatea cercetătorilor contemporani au ajuns la o concluzie comună, şi anume că biblioteca a ars în timpul războiului dintre împăratul roman Aurelian şi Zenobia, regina Palmirei, în anul 272 d.Hr.