„Regele lirei”, cu Sergiu Cioiu

0
457

Teatrul Naţional „Marin Sorescu” vă invită astăzi, 6 mai, ora 17.00, în Sala „Ion D. Sîrbu”, la spectacolul Regele lirei” – „Bard Currency: The Lyre’s Truth”, susținut de Sergiu Cioiu (ConArt-Prod., Quebec).

«„Regele lirei” este un spectacol direct, în care personajul activ este sonetul shakespeare-ian recitit, într-o manieră proprie, expus liber de orice convenții teatrale unui partener inteligent, care nu are replică scrisă, nu este vocal, dar, provocat de actor, poate reacționa. Acest partener ideal este publicul. Provocarea este o lectură vie, adevărată, a momentului unic — poate fictiv, poate adevărat — în care autorul celor mai frumoase sonete de dragoste, el însuși actor, nu poate ieși din locuința sa, din cauza unei epidemii de ciumă care bîntuia Londra, acest domiciliu forțat dînd naștere versurilor intime în care Shakespeare, omul, se adresează celor pentru care nutrește adevărate sentimente de iubire», precizează reprezentanții teatrului.

Evenimentul are loc în cadrul celei de-a XI-a ediții a Festivalului Internațional Shakespeare, care a început pe data de 23 aprilie și se încheie astăzi.