„Craiova Maxima” întră în „război” cu profesorii

0
757

Universitatea din Craiova organizează, în perioada 6-8 mai, „Cupa Universităţii din Craiova”, a II-a ediţie, la fotbal, destinată liceelor din Oltenia, în urma protocoalelor încheiate între instituţia de învăţământ superior şi Inspectoratele Şcolare Judeţene din Dolj, Olt, Vîlcea şi Mehedinţi. La faza finală, ale cărei meciuri vor fi găzduite pe terenul de sport din incinta Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Sociale din Craiova (Complex „Mecanică”), s-au calificat echipele Liceului Tehnologic Auto Craiova, Colegiului Naţional Pedagogic „Ştefan Odobleja” Turnu-Severin, Colegiului Naţional „Ioniţă Asan” Caracal şi Liceului Tehnologic „General Magheru” Rîmnicu-Vîlcea. Invitaţii vor fi primiţi pe 6 mai, iar, în urma tragerii la sorţi, meciurile se vor disputa pe 7 mai, finalele urmând să se desfăşore în ultima zi a competiţiei. Punctul „fierbinte” al competiţiei va avea loc pe 7 mai, când, cu începere de la ora 11:00, va avea loc meciul dintre „Craiova Maxima” şi Echipa cadrelor didactice din Universitatea din Craiova. Se pare că ambele tabere îşi fac propriile strategii, astfel încât să câştige „războiul”.