Atelier pentru descoperirea identității judiciare

0
460

Centrul pentru Cultură Contemporană Club Electroputere anunță deschiderea atelierului „Cine se teme de justiție?” din cadrul programului „Complex de Vitamine”. Invitatul acestei ediții este avocatul Andi Puiu, care propune un atelier pentru descoperirea identității judiciare, ce are ca scop tratarea temerilor legate de actul procedural juridic. Atelierul se va desfășura sâmbătă, 10 mai, cu începere de la ora 17.00, la Club Electroputere Craiova, din Calea București nr. 56.

Andi Puiu

Este justificată spaima pe care o trăiește aproape orice persoana implicată într-o procedură judiciară, fie că este vorba de magistrat, avocat, polițist, inculpat, victimă, reclamant sau pârât? Care sunt cauzele unei astfel de frici? Cum își pune aceasta amprenta asupra procedurilor judiciare? Există prea multă dramatizare judiciară? Este legitimă aspirația soluționării tuturor conflictelor sociale pe cale juridică? Sunt doar câteva dintre întrebările la care atelierul, prin avocatul Andi Puiu, va răspunde.

„Scenariul propus pentru această temă este performativ. Cei care doresc să participe va trebui să își anunțe prezența prin e-mail la adresa info@clubelectroputere.ro. Primii 20 înscriși vor fi împărțiți în două tabere – acuzați și acuzatori –, pentru a simula dimensiunea și dinamica juridică a unei săli de judecată”, au precizat organizatorii.

„Complex de Vitamine” este un program de workshop-uri, conferinţe, dezbateri și ateliere, ce cuprinde o arie foarte variată de domenii. Plecând de la constatarea că astăzi relațiile interumane sunt alienate de factori care privesc societatea de consum, mass-media sau tehnologie etc., programul încearcă să scurtcircuiteze această situație creând un spațiu alternativ, nonideologic de relaționare și dezbatere. „Complex de Vitamine” urmăreşte să împărtăşească publicului, prin selecţia invitaţilor și prin particularităţile temelor prezentate, atât aspecte ale cotidianului care scapă criticii, cât și un ansamblu de idei cu o importantă componentă practică.