Social-democraţii şi socialiştii din UE au “Încredere în Europa Socială”

0
519

Reprezentanţii stângii din Parlamentele naţionale ale ţărilor Uniunii Europene şi din Parlamentul European s-au întâlnit miercuri, 3 mai a.c., la Bucureşti pentru a discuta despre rolul stângii, care trebuie să aleagă din nou acţiunea, dezbaterea energică şi nu refugiul în discurs steril. Europa este la răscruce. Însuşi fundamentul principiului solidarităţii este pus în discuţie. A sosit timpul deciziilor majore pentru proiectul european. Conservatorii sunt pe cale să impună austeritatea cu orice chip drept dimensiune centrală a efortului de depăşire a unei crize care nu mai e demult doar economică sau financiară, ci una structurală, cu adânci consecinţe sociale şi politice.

“Renaşterea social-democraţilor şi a socialiştilor în ţările UE este strâns legată de dezbaterea pe care stânga progresistă europeană va fi capabilă să o genereze, să o anime şi să o orienteze în direcţia atingerii obiectivului unui trai mai bun pentru fiecare european. Modelul social european trebuie regândit în contextul realităţilor economice şi demografice în continuă schimbare. Cei care construiesc acest model ar trebui să fie şi pionierii acestei reconstrucţii. În acest sens, eforturile reprezentanţilor stângii care au semnat Declaraţia de la Bucureşti sunt o continuare firească a acţiunilor întreprinse atât de Partidul Socialiştilor Europeni şi consemnate în declaraţia Conferinţei liderilor PES de la Atena din 4 martie 2011, cât şi de social-democraţii şi socialiştii din Parlamentele ţărilor membre UE şi din Parlamentul European. Ca o premieră instituţionala atât de necesară în spaţiul politic al UE pentru menţinerea unei direcţii corecte de căutare a soluţiilor şi de dezvoltare, prin Declaraţia de la Bucureşti se pun bazele unui model unic de acţiune şi cooperare între reprezentanţii stângii din Parlamentele naţionale”, se arată în declaraţia social-democraţilor şi socialişti din UE semnată la Bucureşti.

“Trebuie să ne apărăm teritoriul: oamenii pe primul loc, nimeni lăsat în urmă”

“O societate echitabilă şi decenţa nu sunt un lux costisitor care poate să fie eliminat în numele restrângerii deficitelor. Datoria şi obligaţia noastră sunt să luăm poziţie acum. Poziţia noastră trebuie să fie intransigentă. Nu trebuie să lăsăm dreapta conservatoare să confişte în nume personal bărcile de salvare. Trebuie să ne apărăm teritoriul: oamenii pe primul loc, nimeni lăsat în urmă. Acestea sunt elemente care nu suporta negociere. Când vine vorba despre demnitatea oamenilor suntem hotărâţi: nu avem ce vinde, nu avem ce cumpăra, nu avem ce tranzacţiona, nu avem ce concesii să facem. Acest lucru trebuie să fie manifestat, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european. Vocea stângii este importantă, iar pârghiile europene sunt cu atât mai importante cu cât, în pofida susţinerii sale importante la nivelul publicului în majoritatea statelor membre, social-democraţia europeană nu este reprezentată suficient la nivelul guvernării”, au concluzionat social-democraţii.

“Dialogul partidelor de stânga reprezentate în Parlamentele naţionale trebuie încurajat”

În urma dezbaterilor s-a luat hotărârea ca sub egida Partidului Socialiştilor Europeni, dialogul partidelor de stânga reprezentate în Parlamentele naţionale trebuie încurajat, susţinut şi permanentizat, tocmai în ideea de a asigura discursului despre Europa un plus de caracter democratic şi o voce mai puternică în dimensiunea lui solidară şi fraternă. «În acest sens, noi, parlamentarii social-democraţi şi socialişti din ţările membre ale Uniunii Europene, propunem instituţionalizarea „Iniţiativei parlamentarilor social-democraţi şi socialişti din UE – Încredere în Europa Socială”, prin următoarele acţiuni: organizarea anuală a unei Conferinţe a Preşedinţilor social-democraţi şi socialişti de Parlamente ale statelor UE; organizarea anuală a unei Conferinţe a celor mai importanţi reprezentanţi ai stângii din Parlamentele naţionale ale Statelor UE şi din Parlamentul European (preşedinţi şi vicepreşedinţi de Parlament, preşedinţi ai comisiilor parlamentare, lideri ai grupurilor parlamentare social-democrate şi socialiste); sprijinirea de iniţiative şi dezbateri comune în Parlamentele naţionale, în special pe temele Semestrul European, Programele de Convergenţa şi Programele Naţionale de Reformă; sprijin reciproc pentru derularea campaniilor electorale naţionale şi a celor pentru alegerea membrilor Parlamentului European; crearea unei agende europene a stângii care să se suprapună cu principiile politice care ghidează deja larga cooperare a stângii europene; strânsa coordonare între PES, Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, reprezentanţii parlamentari la COSAC şi liderii grupurilor parlamentare din Parlamentele naţionale; stabilirea unui mecanism de colaborare şi coordonare între think-tank-urile afiliate partidelor socialiste şi social-democrate din UE şi PES, care ar putea contribui la eficienţa dezbaterilor la nivel parlamentar. Sugerăm cinci domenii majore care trebuie să primească toată atenţia noastră în perioada următoare: consolidarea fiscală; politicile economice; guvernanţă financiară; politica de coeziune – coeziune socială, economică şi regională; guvernanţă parlamentară», acestea sunt deciziile luate de social-democraţii şi socialiştii europeni prin declaraţia de la Bucureşti. La final s-a luat hotărârea ca următoarea întâlnire a “Iniţiativei parlamentarilor social-democraţi şi socialişti din UE” să aibă loc la Viena.