Mititelu, dator 7 milioane de euro la Piţurcă

0
540

Comisia de Recurs din cadrul FRF a respins recursul Universităţii Craiova în cazul datoriei către fostul antrenor din Bănie, Victor Piţurcă. Antrenorul a avut însă doar parţial câştig de cauză, iar Adrian Mititelu e nevoit acum să scoată din buzunar aproape 7 milioane de euro din cele 12 milioane pe care le solicita fostul selecţioner. Finanţatorul Ştiinţei trebuie să-i achite lui Piţi 1,8 milioane de euro (prima de instalare), 5 milioane de euro (clauză de reziliere a contractului) şi încă 200.000 de euro (restanţe salariile). În replică, patronul Universităţii a publicat un comunicat în ziarul propriu prin care afirmă că va contesta decizia. „Ne vom adresa imediat Curţii de Apel Bucureşti unde vom iniţia o contestaţie în anulare a acestei decizii aberante. Săptămâna viitoare, Fotbal Club U Craiova SA va depune o plângere penala la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe numele tuturor membrilor celor două comisii care au participat la luarea acestei decizii pentru faptele de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni. În perioada imediat următoare vom depune la FIFA un memoriu cu toate abuzurile şi ilegalităţile săvârşite de aceste aşa-zise comisii din fotbalul românesc” se specifică în comunicat. Tehnicianul spune că nu se aşteaptă să primească banii prea curând şi îi transmite lui Mititelu că nici nu are de gând să accepte să preia Universitatea Craiova în schimbul banilor. ”Aceste şapte milioane nu mă fac pe mine mai bogat… Chiar dacă sunt bani mulţi, e încă  departe momentul în care voi putea primi această sumă. Ce, sunt nebun la cap să accept echipa în contul datoriei?! Ce echipă e aia? Mititelu nu are cantonament, nu are stadion… el mai are câţiva jucători. Şi ăia sunt deja vânduţi”, a declarat Piţurcă.