Duminică, 8 mai, ora 11,00, cunoscuta poetă Ileana Mălăncioiu va fi prezentă la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” în cadrul proiectului cultural „Duminici de poezie în teatru”. Poeta va recita din creaţia sa şi va dialoga cu publicul prezent la întâlnire pe o temă sensibilă a actualităţii culturale: judecarea excesivă a literaturii române după dosare ale fostei Securităţi. Actriţele Nataşa Raab şi Gina Călinoiu vor recita poeme din antologia „Linia vieţii” (Editura „Polirom”, 1999). Moderator al întâlnirii – poetul Nicolae Coande, secretar literar al TNC.
Ileana Mălăncioiu s-a născut la 23 ianuarie 1940, în satul Godeni, judeţul Argeş. În 1968 a absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, cu lucrarea „Locul filozofiei culturii în sistemul lui Lucian Blaga”, iar în 1977 a obţinut titlul de Doctor în filosofie cu teza „Vina tragică (tragicii greci, Shakespeare, Dostoievski, Kafka)”. Din 1980 a devenit redactor la revista „Viaţa românească”. A debutat cu versuri în „Luceafărul”, în 1965, iar editorial – în anul 1967, cu volumul de poezie „Pasărea tăiată” (Editura „Tineretului”).
Înainte de 1989 a lucrat la Televiziunea Română, la revista „Argeş”, la Studiourile Animafilm şi la revista literară „Viaţa românească” (de unde demisiona la 31 martie 1988 din pricina acutizării cenzurii, inclusiv asupra scrierilor lui Constantin Noica). «În calitate de redactor la „Viaţa românească am reuşit să-l aduc în revistă pe Noica şi m-am preocupat de publicarea scrisorilor despre logică, am publicat texte de bază ale lui Liiceanu, apărute ulterior în volumul „Cearta cu filozofia”, m-am străduit să introduc publicarea cărţii lui Andrei Pleşu „Minima moralia”, în fine, m-am ocupat de rubrica de texte filozofice prin care erau reflectate în linii mari preocupările celor din şcoala de la Păltiniş», mărturisea Ileana Mălăncioiu, într-o conversaţie cu Marta Petreu apărută în „Apostrof” (nr. 1-2/1998) şi reluată în „Cronica melancoliei”. După 1989 şi-a desfăşurat activitatea la revista social-politică „Revista 22”, la Editura „Litera” (redactor-şef) şi la săptămânalul „România literară”.
Nicolae Steinhardt declara despre Ileana Malancioiu: „Curajoasă, aspră – le vede, le ştie, le spune. Şi cu suflet de muiere sensibilă, simţitoare. Suflet adânc, colţuros. Mare poetă”.
***
«În sala ticsită cu microfoane şi informatori unde avea loc Congresul Uniunii Scriitorilor din 1981 am văzut-o şi am auzit-o cum demonstrează cu o logică frisonantă, în propoziţii exacte, pronunţate răspicat, caracterul obscurantist al regimului Ceauşescu. Descoperisem, astfel, că există cineva care îmi răstoarnă convingerea că în portretul scriitorului român lipseşte o dimensiune, aceea a demnităţii. Numeroase alte episoade ale vieţii noastre literare pre şi postrevoluţionare (inclusiv acela legat de titlul inspirat ales pentru această antologie de autor) mi-au consolidat admiraţia. Greu de găsit în lumea literelor o fiinţă care să-şi întemeieze viaţa şi destinul artistic pe adevăr, pe refuzul compromisului, pe veghe, pe curaj civic şi pe curajul estetic, care ţine de autenticitatea trăirii şi nu de nevoia de vizibilitate. Prin ţinuta ei intelectuală, prin felul ei de a fi, prin biografia ei literară, Ileana Mălăncioiu infirmă deprimanta teorie a supremaţiei absolute a aranjamentului la români». (Eugen Negrici, Prefaţă la antologia „Urcarea muntelui”, Editura „Corint”, 2007)
***
«La această poetă de excepţie şi excepţii, biografia curată nu este chemată să valorifice superior o operă mai perisabilă, să-i aducă, în conştiinţa publicului, puncte suplimentare (cazul poeziei lui Vasile Voiculescu, bunăoară, evaluată prin prisma exemplarităţii omului). Iar creaţia de vârf nu este menită să răscumpere o viaţă orientată după cursul vremilor (cazul lui Arghezi, al lui Nichita Stănescu şi al altor mari poeţi români, salvaţi de operă). Biografia şi bibliografia se susţin aici reciproc şi se luminează printr-o serie de corespondenţe, analogii, elemente de apropiere şi contact, glisări şi distanţări programatice. Aş spune că volumele Ilenei Mălăncioiu, în succesiunea lor cronologică, îi punctează nu numai traseul creator, ci şi pe cel existenţial; după cum etape şi episoade din „linia vieţii” îi structurează şi îi jalonează opera».
(Daniel Cristea Enache, „Idei în dialog”, nr. 8-9 (47-48) / august-septembrie 2008)
***
«Motivul jupuirii, al morţii violente, desprinderea capului de trup, descompunerea mecanică nu părăsesc niciodată universul Ilenei Mălăncioiu, însă ele se transformă, începând cu volumul „Către Ieronim” (1970), în traume pur spirituale. Materialitatea lor vie se întrevede în relieful memoriei la fel cum roca păstrează în amintire senzaţia magmei originare. De aceea, deşi imaginarul poetei pare că se afundă în subiectivitate (ea renunţă încă din al doilea volum la scenariul epic-dramatic şi la surprinderea detaliilor „realiste”), el devine „obiectiv” în planul sentimentelor: evoluează, dacă pot să mă exprim astfel, de la senzorialul frust, furnizor de tulburări fiziologice, la idei, responsabile de nelinişti abstracte». (Alex Goldiş, „Cultura”, 21 martie, 2011)