PC Dolj ţine la dospit candidatul la Primăria Craiova

1
467

Conducerea filialei doljene a PC a declarat, ieri, că partidul se află într-un „puternic trend crescător”, atât la nivel naţional, cât şi judeţean, care poate da preşedinţi de consilii judeţene şi primari. Potrivit preşedintelui PC Dolj, Iulian Bucur, creşterea în sondaje se datorează eficientizării activităţii politice a filialelor, dar şi alianţei PSD, PNL, PC – USL. „Suntem pe un trend puternic crescător la nivel naţional şi judeţean. În Dolj sperăm să ajungem la 111 filiale, să primim colegi noi, de la alte partide, care şi-au manifestat dorinţa de a ni se alătura, însă trebuie să ştie că vom fi selectivi, pentru că, din fericire, acum avem de unde alege”, a declarat Iulian Bucur. „Sper să ne prindă sondajele în condiţii foarte favorabile”, a mai spus liderul doljean, care a precizat că în curând PC Dolj va anunţa şi candidatul la fotoliul de primar al Craiovei. „O să anunţăm şi candidatul – va fi unul singur, pentru că noi vrem ca lucrurile să fie lămurite – şi sigur candidatul USL din partea PC va fi şi cel care va câştiga Primăria Craiova”, a opinat acesta. Surse neoficile spun că misteriosul candidat ar fi Gheorghe Nedelescu, însă conducerea PC Dolj nu a vrut să dezvăluie, deocamdată, identitatea acestuia.

 

1 COMENTARIU

  1. Nedelescu? parca e la PSD a sau nu mai incape acolo de ceva timp. Stai parca il inscrisese cineva in cursa de la PSD pentru primarie? Asta e viata, primar sa fi, nu conteaza cum si de unde.

Comments are closed.