Razie “Blitz” pe străzile Craiovei

0
36
Noaptea trecută, în intervalul orar 23:00-02:00, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Craiova au organizat și desfășurat o acțiune tip “Blitz” pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea accidentelor de circulaţie.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii rutieri au acționat pentru depistarea conducătorilor auto care depășesc viteza legală sau aleg să conducă vehicule sub influenţa alcoolului sau a substanţelor interzise, fiind folosite aparatele radar, alcooltest și drugtest. Totodată, polițiștii au acționat pentru prevenirea și combaterea indisciplinei pietonilor, bicicliștilor și conducătorilor de trotinete electrice și prevenirea implicării acestora în accidente de circulaţie. “În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat aproximativ 52 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 23.000 de lei. Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, cinci conducători auto. Acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de timp, conform legii. De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice opt autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic, certificatul de înmatriculare ale acestora fiind retrase până la remedierea problemelor constatate. În timpul acțiunii, un tânăr de 22 de ani, din municipiul Craiova, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 149 km/h, pe Calea București, din localitate. Cel în cauză a fost sancționat contravențional, conform prevederilor OUG 195/2002 Rep., fiind dispusă și măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 120 de zile”, a precizat Mihaela Sadoveanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *