Cuba: Şi UE doreşte normalizarea relaţiilor

0
366

Uniunea Europeană şi Cuba au reluat miercuri negocierile în vederea normalizării relaţiilor, după ce Washington-ul şi Havana au anunţat oficial, la 17 decembrie 2014, o reapropiere istorică. Se discută despre revenirea la o „poziţie comună” decisă în 1996 la iniţiativa premierului conservator al guvernului spaniol din acel moment, Jose Maria Aznar. Simbolizând voinţa europeană de schimbare, în abordarea relaţiilor cu Cuba, preşedintele francez Francois Hollande se va deplasa, pentru prima dată, la 11 mai a.c. în această ţară. Degradarea relaţiilor dintre UE şi Cuba a condus la suspendarea oficială din 2003.  Jose Manuel Garcia Margallo, şeful diplomaţiei spaniole, a estimat că există posibilitatea ca antreprize europene să concureze antreprize americane în mica insulă din Caraibe. Deşi rămân numeroase obstacole. Europa este în prezent al doilea partener comercial al Cubei, în urma Venezuelei, dar schimburile economice, cu aceasta din urmă, se rezumă la petrol contra servicii medicale. Embargoul a provocat grave întârzieri în infrastructura insulei şi la 2 martie, Barack Obama a declarat că există bune speranţe pentru deschiderea unei ambasade la Havana. Mai mult, Barack Obama şi Raul Castro s-ar putea întâlni pentru o strângere de mână istorică ceea ce ar putea însemna apropierea între cele două ţări. În schimb deschiderea unei ambasade cubaneze la Washington întâmpină dificultăţi din cauza embargoului impus care presupune utilizarea serviciilor unor bănci americane.