Spectacolul „Clipe de viaţă”, în cadrul Campaniei Naţionale „Artiştii pentru artişti”

0
319

Uniunea Teatrală din România (UNITER) lansează cea de-a XII-a ediţie a Campaniei Naţionale „Artiştii pentru artişti”, organizată împreună cu teatrele din Bucureşti şi din ţară cu scopul strângerii de fonduri pentru artiştii vârstnici cu probleme de sănătate. Spectacolul de caritate prezentat în acest an este intitulat „Clipe de viaţă” şi va avea loc luni, 25 martie, ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului Naţional Bucureşti.

Organizată în jurul datei de 27 martie (Ziua Internaţională a Teatrului), „Artiştii pentru artişti” a devenit pentru UNITER atât sărbătorirea impresionantului univers teatral, cât şi elogierea artiştilor care au reclădit an de an, timp de o viaţă, magia teatrală, se arată într-un comunicat al Uniunii. „Iată că încercarea din 2002 de a fi responsabili social, de a corecta prin artă deficienţe de sistem a fost o reuşită. Am căpătat cu fiecare ediţie încrederea că, doar sensibilizând opinia publică şi mediul teatral cu privire la situaţia socială a vârstnicilor artişti cu probleme de sănătate, putem pune bazele unei valide şi autentice campanii sociale de solidarizare prin cultură cu rezultate concrete”, spun reprezentanţii UNITER.

Campania va beneficia şi anul acesta de participarea teatrelor din ţară care vor juca un spectacol din propriul repertoriu sub semnul „Artiştii pentru artişti”, de participarea teatrelor din Bucureşti care vor pune în vânzare biletele campaniei pentru un spectacol cedat acesteia, precum şi de un spectacol de caritate, special produs de UNITER. Este vorba despre „Clipe de viaţă” – o reprezentaţie unică, ce reuneşte un număr impresionant de mari artişti ai scenei şi poveştile lor de viaţă: Dorin Andone, Marcel Iureş, Horaţiu Mălăele, Mihai Mălaimare, Medeea Marinescu, George Mihăiţă, Mariana Mihuţ, Marin Moraru, Maia Morgenstern, Florin Piersic, Tania Popa, Victor Rebengiuc, Rudy Rosenfeld, Eusebiu Ştefănescu, Stela Popescu şi Alexandru Arşinel, Margareta Pâslaru, Ioan Gyuri Pascu, Adrian Naidin şi, nu în ultimul rând, Paula Seling, cărora li se alătură trupa Teatrului „Masca”. Spectacolul include participarea extraordinară a pianistului Dan Grigore, iar amfitrionul evenimentului va fi Ion Caramitru.

Sumele strânse din vânzarea de bilete sunt direcţionate către fondul special constituit, Fondul de Solidaritate Teatrală, cont RO40RZBR0000060007801286, deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei, Bucureşti.