Primăria Craiova bagă spaima în administratori

0
404

Autorităţile locale şi-au propus ca nu oricine să mai ajungă în fruntea asociaţiilor de proprietari din Craiova. Pentru început, administratorii sunt supuşi unor teste-grilă pe care municipalitatea le va evalua cu maxima exigenţă în speranţa de a scăpa de persoanele care manageriază prost banii locatarilor. 

Primăria Craiova a pornit războiul cu administratorii asociaţiilor de proprietari încă din timpul iernii. După ce mai mulţi locatari au venit în audienţe la reprezentanţii municipalităţii pentru a se plânge că sunt încărcaţi la facturi, primarul Lia Olguţa Vasilescu a avut o reactive pe măsură. Edilul s-a declarat extreme de surprins de faptul că oamenii încă mai spun că plătesc mult, îndeosebi la căldură, deşi s-au făcut eforturi pentru a fi scăzut preţul la gigacalorie. Reprezentanţii municipalităţii au tras atunci concluzia că, de cele mai multe ori, nu pot fi găsiţi alţi vinovaţi decât administratorii, ştiut fiind faptul că prin mâinile lor trec toţi banii care îi aduc la casierie locatarii.

Certaţi din cauza reabilitării

Administratorii au intrat în dizgraţiile primarului Lia Olguşa Vasilescu şi din cauza reabilitării termice. Imediat după ce a fost lansată campania de semnături de la locatari pentru înscrierea blocurilor în proiectul de reabilitare cu fonduri europene, autorităţile au constatat că locatarii nu reacţionau aşa cum s-ar fi aşteptat şi s-a tras concluzia că administratorii sunt cei care au contribuit la această stare de fapt. Municipalitatea i-a acuzat în mod direct că nu se implică în proiect aşa cum ar fi trebuit, iar acest lucru aduce un deserviciu direct locatarilor –fiind privaţi de nişte lucrări gratuite, dar şi autorităţilor – care nu au reuşit să-şi ducă la îndeplinire promisiunea de a reabilita toate blocurile.

Se tem că vor zbura din posturi

Administratorii au intrat într-un conflict mocnit şi cu reprezentanţii SC Termo SRL Craiova. Conducerea fostei regii de termoficare a explicat că multe dintre persoanele care conduc asociaţiile de proprietari nu sunt interesate de proiectul de reabilitare termică întrucât se tem că îşi vor pierde scaunele călduţe. Odată cu termoizolarea, în toate blocurile se vor schimba reţele de distribuţie a utilităţilor, trecându-se de la sistenul pe vertical la cel pe orizontală. Cum fiecare locatar va avea contorizat consumul de apă şi căldură, furnizorii de utilităţi vor putea trece la facturarea individuală, prin intermediul unor contracte direct cu oamenii, situaţie în care administratorii nu îşi vor mai afla utilitatea.

Cu cazierul pe masă

Pentru a scăpa de administratorii cu probleme, autorităţile au început prin a fi mai exigente la acordarea atestatelor. Pe 19 martie, municipalitatea craioveană organizează a doua etapă de evaluare, atât pentru administratorii care au nu au promovat testul-grilă, cât şi pentru administratorii care nu s-au prezentat la evaluarea susţinută pe 23 februarie. Şi unii şi alţii trebuie să depună cereri pentru a intra în concurs până la data de 15 martie şi, ceea ce este mai important, să aibă anumite documente la dosar. Potrivit autorităţilor, cei care sunt la prima evaluare trebuie să vină, printre altele, cu cazierul judiciar pentru a se vedea că nu au avut de suferit de pe urma unor abateri de natură penală.

30 administratori sunt pe lista neagră

La evaluare trebuie să se prezinte administratorii cărora le expiră atestatele, precum şi cei care au fost suspendaţi din funcţie deoarece, în regulamentul de atestare se spune că administratorii pot să stea suspendaţi pe o perioadă de maximum patru luni, după care îşi pierd atestatul în cazul în care nu se mai prezintă la o nouă evaluare. Potrivit autorităţilor, în această situaţie se află 30 de administratori care ar trebui să se prezinte la evaluare. Dintre administratorii care vor fi suspendaţi, 18 s-au înscris la evaluarea din 23 februarie, dar au absentat motivat, iar 13 administratori nu s-au înscris nici la această verificare. Tot regulamentul spune că, dacă nu cer să fie evaluaţi în termen de trei luni, îşi vor pierde, de asemenea, atestatul.