Concurs de desene pentru elevi, cu tema “Europa mea”

0
762

Elevii din şcolile din România pot să participe la cea de-a patra ediţie a concursului de desene a cărui tematică este Ziua Europei. Concursul are două grupe de vârstă: 6 – 10 ani (ciclul primar) şi 11 – 15 ani (ciclul gimnazial).Competiţia este deschisă contribuţiilor individuale, iar perioada de înscriere şi trimitere a desenelor începe pe 15 martie şi se încheie pe 15 iunie. 

Concursul face parte dintr-o serie de acţiuni desfăşurate în cadrul “Anului european al cetăţenilor ”. Lucrările calificate în finală precum şi cele câştigătoare vor lua parte la o licitaţie al cărei scop este colectarea de fonduri menite să sprijine eforturile grupurilor dezavantajate. Concursul îşi propune să întărească şi să susţină educaţia pentru cetăţenie europeană. Participanţii vor avea ocazia să demonstreze originalitate şi măiestrie în a ilustra, prin forme şi culori, mediul lor de viaţă, ca parte a contextului european fundamentat pe valori culturale comune: libertate, democraţie, stat de drept, respect pentru drepturile omului. De asemenea, participarea la concurs poate contribui la îmbunătăţirea experienţei perceptuale, prin poziţionarea compoziţiei artistice într-un context mai larg, european şi prin o mai bună înţelegere a raportului dintre individ, familie şi comunitate.

Anul european al cetăţenilor este un an dedicat cetăţenilor şi drepturilor lor. Acesta coincide cu un moment foarte important al procesului de integrare europeană, marcând 20 de ani de la introducerea cetăţeniei europene prin Tratatul de la Maastricht din 1993 şi precede anul 2014 în care se vor desfăşura alegeri pentru Parlamentul European. Datorită cetăţeniei UE toţi locuitorii celor 27 de state membre beneficiază de un set de drepturi suplimentare – printre care dreptul de a vota şi candida la alegeri locale şi europene în ţara din UE în care locuiesc, dreptul la protecţie consulară în străinătate, dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European.