Liderii USL au anunţat, ieri, în obişnuitul breefing cu presa, că nu renunţă la protestul parlamentar, reiterând, totodată, şi inapetenţa pentru dialog a puterii. Pentru prima dată în perioada post-decembristă, viaţa parlamentară este, realmente, nu atât bulversată, cât scurtcircuitată de un impas prelungit şi fără ieşire. Ceea ce surprinde este tocmai baricadarea ambelor tabere în atitudini inflexibile şi absenţa oricărei tentative de dezamorsare a conflictului, cu o geneză în timp. Protestul parlamentar al opoziţiei, s-a spus, va fi întrerupt doar la dezbaterea, în Parlament, a Tratatului de guvernanţă fiscală, adoptat în cadrul Uniunii Europene de 25 din cele 27 de state. S-a vehiculat „pe surse” despre intenţia premierului Mihai Răzvan Ungureanu de a invita opoziţia la un dialog, dar, deocamdată, nimic nu este convenit. Victor Ponta, unul dintre co-preşedinţii USL, a menţionat ca imperativă satisfacerea „celor patru condiţii” minimale: un angajament public al primului-ministru că nu va mai folosi angajarea răspunderii şi ordonanţele de urgenţă; un angajament public din partea celor de la putere că vor recunoaşte Parlamentului dreptul de a cenzura Guvernul prin moţiuni de cenzură, nu stând în bănci fără să voteze; rediscutarea modificării abuzive a regulamentului, care a recunoscut în Parlament un partid ce n-a candidat în alegeri; demiterea Robertei Anastase de la preşedinţia Camerei Deputaţilor, pentru fraudarea votului la legea pensiilor. Cum însuşi Victor Ponta nu era deloc optimist în această privinţă, conform declaraţiei sale într-un interviu pentru gandul.info, nici PDL nu dă semne de receptivitate, fiind dispus să accepte, poate, doar un compromis necompromiţător. Pe de altă parte, după votul de săptămâna trecută, în Camera Deputaţilor, pe Legea lustraţiei, prin acceptarea unui amendament al parlamentarului UDMR Mate Andreas Levente, ce stipula printre persoanele lustrabile şi simplii procurori din perioada comunistă, vizată fiind eurodeputatul Monica Macovei, vicepreşedinte PDL, tensiunile s-au reaprins la vârful PDL, actul normativ fiind votat prin aportul parlamentarilor portocalii. De parcă toate acestea nu erau suficiente, fostul ministru de Externe, Teodor Baconschi, şi-a exprimat încă o dată nemulţumirea pentru bascularea din funcţie, de către Emil Boc, cu puţine zile înainte de demisia întregului Cabinet. Pe acest fond de iritare, democrat-liberalii, reuniţi în şedinţa Colegiului Director cu scopul declarat de a stabili strategia partidului la alegeri, inclusiv soarta trâmbiţatei „Mişcări Populare”, mai de grabă au abandonat, datorită greilor partidului, „construcţia politică” decât i-au pus temelii trainice. Dar şi dacă s-ar fi adoptat proiectul mult-descântat, existau reticenţe mărturisite pentru prezenţa PNG, UNPR şi UDMR „sub aceeaşi umbrelă”. Mocnind tensiuni inclusiv în staff-ul pedelist, ca să nu mai vorbim de fragila cooperare, tot mai neîncrezătoare, cu UNPR, aliatul născut în Parlament, în temeiul „interesului naţional”, este dificil de întrezărit vreun risc asumat, pe un fundal care nu oferă nici cea mai mică garanţie. Valoarea clamată, tot mai răguşit, de PDL, este astăzi, ca şi ieri, stabilitatea, adică perpetuarea lor la putere. Şi, după cum se vede, nu respectarea regulilor democratice îi omoară, ci propriile griji. Deloc minore.
