San Siro, o legendă a secolului, trăieşte un moment istoric!

Sportivii olimpici, unii consacraţi, copleşiţi de emoţie, intrând în această magnifică arenă, care împlineşte un secol de existenţă (a fost construit în 1926) n-au poate timp să realizeze că San Siro devine astăzi al 4-lea stadion din lume, care după ce a găzduit partida inaugurală a Campionatului Mondial de fotbal din 1990, primeşte şi ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, după Wembley (Jocurile Olimpice de la Londra – 1948 şi CM 1966), Maracana (CM din 1950 şi JO de la Rio din 2016) şi Lujniki din Moscova (JO din 1980 şi CM din 2018). San Siro, numele oficial al stadionului Giuseppe Meazza, din 1979 (după numele unui internaţional italian care a câştigat CM din 1934 şi 1938) care a jucat pentru ambele mari cluburi, a devenit un nume legendar în fotbalul mondial. În Milano este un reper emblematic, alături de Duomo şi La Scala, şi rezonează alături de Camp Nou, Bernabeu, Anfield, Old Trafford, Bombonera, Wembley şi Maracana. Milano, după ce a văzut totul, şi se chinuie să nu se entuziasmeze de nimic, se simte saturat în aceste vremuri haotice şi incerte, înainte de o mare ceremonie şi bineînţeles este în febra maximă a aşteptărilor. În câteva ore cazanul olimpic va fi aprins, pe San Siro iar Jocurile Olimpice de iarnă Milano – Cortina d’Ampezo se vor deschide oficial. Ceremonia se anunţă grandioasă. Timp de două săptămâni (6-22 februarie) evenimentul va oferi o gamă seducătoare de performanţe sportive, emoţii şi spectacole inegalabile. Nordul Italiei promite să rămână o privelişte de neuitat. Aceste Jocuri Olimpice, care se întind de la Milano până la Cortina, sunt mai mult decât o simplă vacanţă de ski. Milano trăieşte din plin spiritul olimpic, îşi îmbrăţişează jocurile, lumea bună iese în stradă şi anunţă prin torţe, că aici este centrul lumii. Că jocurile încep şi pot încerca să se bucure de ele. Milanezii nu trăiesc din anunţuri retorice excesive sau aşteptări mari. Jocurile au venit şi marele oraş le primeşte aşa cum se cuvine, cu bucurie, entuziasm, plăcere de a aplauda, de a fi acolo şi de a filma. În alte vremuri exista o flacără olimpică identică, dar care calma furia oamenilor şi din păcate aceasta nu mai există. Referirea este subînţeleasă. 60.000 de spectatori plătitori sunt aşteptaţi, e o întreagă poveste, în presa italiană cu biletele încă nevândute, în fine să nu ne luăm nici după lamentările altminteri cunoscute ale fraţilor noştri de gintă latină. În marja ceremoniei de deschidere a festivităţilor, nelipsitele manifestări pro-palestiniene, dar nu numai, fiindcă joi activiştii Greenpeace au denunţat sponsorizarea evenimentului de gigantul energetic ENI, pe motivul că emisiile provocate de combustibilii fosili pun în pericol viitorul sporturilor de iarnă. Sunt proteste care câştigă vizibilitate în inima Lombardiei, dar ce mai înseamnă ele, prin raportare la marele eveniment.