În cele din urmă, prin votul celor 800 de delegaţi, prezenţi la Congresul extraordinar, de la Berlin, din 21 ianuarie a.c., Martin Shultz a obţinut, cu 56% voturi „pentru” consimţământul refacerii „marii coaliţii” (GroKo) capabilă să deţină majoritatea în Bundestag şi să ofere ţării un guvern stabil. După patru luni, de la alegerile legislative, din 24 septembrie 2017, conservatorii (CDU-CSU) şi social-democrţaii (SPD) aveau programat pentru ieri 5 februarie a.c., redactarea „contractului de coaliţie”. În meniul ultimelor discuţii figurau teme sociale, precum contractul de muncă pe durată determinată (CDD), reforma sistemului se sănătate, regruparea familiilor pentru refugiaţi ş.a.m.d., care completează liniile mari de politică internă ale viitorului guvern. Social-democraţii care refuzaseră iniţial orice participare la guvernare, în urma rezultatului catastrofal de la alegerile legislative au cedat finalmente „cântecului de sirenă” al preşedintelui Frank Walter Steinmeier, invocată fiind stabilitatea ţării. Interesant este că Angela Merkel, cancelar, în pragul celui de-al patrulea mandat, a condus numai guverne de coaliţie, până în prezent, în două rânduri (2005-2009 şi 2013-2017), în parteneriat cu social-democraţii, şi o singură dată (2009-2013) în coaliţie cu liberalii (FDP). Spre deosebire de Helmuth Kohl (1982-1989), tot din partea CDU, care timp de patru mandate nu i-a avut parteneri de guvrnare decât pe liberali (FDP). Deşi vinovaţi de actuala stare de lucruri, pe scena politică, sunt conservatorii (CDU-CSU), social-democraţii şi-au asumat responsabilitatea pentru ţară, o responsabilitate refuzată de alţii, acceptând, cum spuneam, participarea la guvernare. Cum peste tot în lume, ingratitudinea este o realitate, în sondajele de opinie, social-democraţii sunt plasaţi la 18-20% din intenţiile de vot, după 20,5% la alegerile legislative. În schimb, în caz de noi alegeri, Alternativa pentru Germania (AfD) ar obţine 13-14%, după ce în septembrie 2017 obţinuse 12,6%. Social-democraţii luptă cu CDU-CSU pentru a-şi menţine promisiunile în politica de migraţie şi a obţine fonduri consistente pentru educaţie. Textul final al contractului de coaliţie, odată finalizat, va fi supus votului parlamentarilor celor două partide şi apoi votului în interiorul partidului social-democrat. Unde nu va fi uşor. Social-democraţii s-au ţinut „tare” în negocierile epuizante de până acum şi cu toate acestea pierd teren. Ceea ce ar putea părea paradoxal. Angela Merkel îşi joacă deja ieşirea din politică şi în orice caz nu va mai fi, într-un nou mandat de cancelar, ceea ce a fost, ca alură politică europeană. Or, asta convine de minune lui Emmanuel Macron, ispitit de proiectul său de reformă a Europei. Ca nume de noi miniştrii, în pofida incertitudinilor, vehiculate sunt câteva figuri aparte, precum Jens Spahn (CDU), Olaf Scholz (SPD), şi, bineînţeles, Martin Shultz (SPD). Dar noul guvern este anunţat a fi gata abia în luna martie. Chiar dacă se discută de un compromis, fără margini, în negocieri, social-democraţii lui Martin Shultz au o frondă internă în partid, iniţiată de tinerii socialiştii din „Jusos”, conduşi de Kevin Kuhnert, o voce distinctă, care se face ascultată, aceştia opunându-se din răsputeri resistematizării marii coaliţii.
