Dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990, redeschis de Parchetul instanţei supreme

0
338

Dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990 a fost redeschis, după ce procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) a infirmat rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale în cazul acelor evenimente, instanţa supremă urmând să hotărască dacă va confirma decizia. PICCJ arată, într-un comunicat de presă remis Mediafax, că procurorul general al României, Tiberiu Niţu, a dispus, ieri, infirmarea a trei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale din anul 2009, care au legătură cu mineriada din 1990, precum şi redeschiderea urmăririi penale în acest caz. Redeschiderea urmăririi penale urmează să fie supusă, conform legii, confirmării unui judecător de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În 17 septembrie 2014, România a fost obligată să continue investigaţiile în dosarul mineriadei, în urma unei decizii a Curţii  Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Această instanţă sublinia, la acel moment, obligaţia statului român de a face dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii, indiferent de timpul scurs de la săvârşirea acestora.