Anul viitor, în 2014, va expira mandatul actualei echipe de conducere a Comisiei Europene, Consiliului European şi al Înaltului Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate – Barroso, Van Rompuy, Catherine Ashton – care a avut ocazia de a pune o bază solidă Uniunii Europene. Deocamdată, avem o Europă forte cu instituţii slabe şi este un hazard faptul că euro îşi datorează supravieţuirea Băncii Central Europene, condusă de doi remarcabili preşedinţi, Jean Claude Trichet şi Mario Draghi. În toate capitalele europene, dar cu precădere la Paris, se estimează că alegerea titularilor posturilor europene va fi crucială la momentul în care se pregăteşte federalizarea Europei. De la despărţirea de Jacques Delors, în decembrie 1994, despărţirea de Jacques Santer, în martie 1999, plecarea lui Romano Prodi, în 2004, Jose Manuel Durao Barroso, plasat de britanici, nu se poate spune că a dat deplină satisfacţie. Al doilea mandat al său, marcat de criza financiară şi economică, a fost mai crepuscular ca primul. Pentru a dilua puterile Comisiei Europene, statele membre au creat noi centre de putere. Comisia, deja marginalizată politic, are o influenţă politică mult redusă. Părerile sunt însă nesedimentate. În orice caz, nici Catherine Ashton, nici Herman Van Rompuy, pierdut pe coridoarele Consiliului European, nu întrunesc sufragiile. Anul viitor va fi unul critic şi bătălia se va duce pentru funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. Socialiştii europeni vor stărui pe candidatura lui Martin Schulz (n.r. – preşedintele Parlamentului European), dar la Elysee se fac alte cărţi, fiindcă nu este certă înfrângerea conservatorilor. Şi atunci se avansează numele lui Mario Monti, capabil, prin echilibrul său, să împace toate câmpurile politice. Dar această alegere depinde de PPE, în realitate CDU-CSU (cancelarul Angela Merkel), care cântăreşte special. O altă poziţie, mult mai potrivită pentru Monti, ar fi preşedinţia Consiliului European, care depinde numai de şefii de stat şi de Guvern. Dar şi pentru această funcţie Franţa va putea împinge pe Lami Pascal, care va părăsi funcţiile sale la OMC (Organizaţia Mondială a Comerţului) anul viitor. Oricum, nici o femeie nu figurează printre numele care circulă actualmente. Deşi se vorbeşte mai puţin, bătălia pentru acontarea viitoarelor posturi de decizie în UE a început. Şi surpriza, dacă o putem numi aşa, este sprijinul pe care cancelarul german Angela Merkel îl oferă premierului spaniol, Mariano Rajoy, prins într-un scandal de corupţie. Cancelarul a spus că a fost convinsă că Guvernul spaniol, cu Mariano Rajoy ca şef, va fi capabil să rezolve problemele existente şi Germania îl va susţine cu toate forţele sale. Numele lui Rajoy, preşedintele Partidului Popular din 2004, apare într-un scandal de corupţie prezumat, legat de finanţarea acestei formaţiuni de către anumiţi şefi de întreprinderi, în special din domeniul construcţiilor. Luni, la Berlin, el a respins toate acuzaţiile. Opoziţia socialistă spaniolă a cerut demisia lui Rajoy, care a promis să facă publice declaraţiile sale de avere.
