Unul băut, altul fără permis de conducere auto

0
109
În dimineața zilei de 5 ianuarie a.c., ora 05:45, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Craiova au depistat un bărbat, de 51 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada “Tabaci”, din localitate. De asemenea, un adolescent a fost depistat  conducând un autovehicul, fără a posecda permis.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0.52 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a foat condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii concentrației de alcool. “Probele biologice vor fi înaintate IML (Institutul de Medicină Legală), urmând a fi dispuse măsuri legale.  De asemenea, în această dimineață, ora 02:35, polițiști din cadrul Secției nr.8 Poliție Rurală Rast au depistat un tânăr, de 16 ani, din comuna Urzicuța, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice din localitate. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj .

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *