Cartea „Nu tot ei”, având ca autor pe Valeriu Nicolae, despre care aflăm că este jurnalist, scriitor (!?) şi activist pentru drepturile omului, a apărut la Humanitas (2020), cu puţin timp înaintea alegerilor locale. Beneficiază de o prefaţă eclatantă intitulată „Un genocid spiritual”, semnată de Gabriel Liiceanu şi adună între coperţi descoperirile autorului din CV-urile mai multor politicieni, am numărat 106, nu puţini dintre aceştia ne-mai regăsindu-se în actualul Parlament. Majoritatea, dacă nu toate aceste CV-uri, puse sub lupă, fuseseră publicate anterior în cotidianul „Libertatea”. Articolele sunt docte, că doar erau făcute pentru un ziar. Colectate într-o carte, ne aşteptam să aibă ceva în plus, ştiut fiind că una e exigenţa la un ziar şi alta a… istoriei. De ogorul literaturii nu mai vorbim. Dacă face bine că expune CV-urile –unele discutabile- asfixiate de studii fictive sau deplin imaginare, nu e mai puţin adevărat că autorul, însetat de absolut, se izbeşte pe alocuri de relativ, apelând la interpretări proprii, utile sentinţelor sale civice. Totul pentru a demonstra că Parlamentul şi parlamentarii reprezintă o adunătură de impostori care domină politica românească. Se ignoră sau nu se pricepe că Parlamentul este însăşi inimia mecanismului democratic şi nicăieri în lumea democrată nu adună elitele şi conştiinţa naţională din ţara respectivă. Pe de altă parte, de la Giovanni Sartori („Teoria democraţiei reinterpretată”) ştim că democraţia nu înseamnă că poporul are întotdeauna dreptate, ci că poporul are dreptul de a greşi, cu cundiţia să o facă într-un mod liber şi corect procedural. Tot românul patriot se grăbeşte să dea vina pe Parlament şi parlamentari. Boală mai veche. Dar să lăsăm astfel de detalii. Nicolae Valeriu Ciolan (50 ani) a absolvit TCM-ul din cadrul Universităţii din Craiova prin 1994 şi a obţinut ulterior un master la Academia de Studii Diplomatice din La Valleta (Malta), studenţia întârziată din capitala Maltei coincizând, atrage atenţia Mihai Neamţu, cu o perioadă în care la Bruxelles era director al asociaţiei „European Roma Information Office”. A înfiinţat ONG-uri, a ieşit din ele, a făcut notabile acte caritabile, în fine în 2016 îl găsim secretar de stat la ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstince, în guvernul lui Dacian Cioloş. Nu ne-am propus –evident- să cenzurăm textele, unele irizate de un „mişto elegant” despre politicienii „neisprăviţi” intraţi în cătarea puştii sale, excepţia constituind-o parlamentarii USR-Plus. Dar atenţia ne-a fost reţinută de câteva, cum să le spunem, anomalii evident în travesti legate de Craiova. De pildă despre Mihai Fifor, autorul afirmă că este „un impostor, un filolog antropolog specializat în conservarea culturii, muzee, securitate, evidenţa populaţiei şi dat din gură la televizor, care n-a lucrat o secundă în mediul… privat”. Cum a făcut-o Valeriu Nicolae (!). „Mihai Fifor minte că face un masterat în antropologie în Finlanda pe baza căruia îşi face doctoratul şi, din 2003, filologul cu doctorat în atropologie predă, absolut logic, managementul riscului şi managementul organizaţional la Facultatea de Litere din Craiova”. Inexact însă: Mihai Fifor –în CV-ul său- menţionează clar că fiind conferenţiar universitar doctor –cadru didactic asociat- a predat managementul riscului, managementul organizaţional, conflictul organizaţional, comunicarea organizaţională, minorităţile şi problemele lor, culturi minoritare. Din 2005 ca manager general al Muzeului Oltenia din Craiova a lăsat însemne durabile, în urma sa, şi faptul că ajunge secretar de stat la MAI de unde „este dat afară după 9 luni”, este altă inexactitate. În realitate, alianţa politică PSD-PDL s-a rupt în luna august 2009 şi n-are rost să mai dezvoltăm momentul. Va ajunge din nou ministru pe guvernarea social-democraţilor, desemnat “de Liviu Dragnea şi de televiziunile PSD” cum ne încredinţează Valeriu Nicolae. Care conchide luminos: „Nativ fără nicio calificare în domeniu, Mihai Fifor a reuşit să învingă definitiv speranţa că bunul simţ, decenţa, meritocraţia şi coloana vertebrală ar avea ceva de a face cu PSD-ul”. Am înţeles, pe ce cai ne aflăm. Numai că Mihai Fifor este fiul unor profesori din Drobeta Turnu-Severin, a terminat Facultatea de Litere (1994 –ultima promoţie de 5 ani) în top 5 sau 10, şi a ajuns senator de Dolj, -unde are bună imagine- iar apoi din decembrie anul trecut, deputat de Arad. Lui Valeriu Nicolae, care a candidat independent, i-au lipsit nişte voturi ca să dobândească statutul de ales. Despre Claudiu Manda „Olguţul” –interesant diminutiv- aflăm că a făcut „cea mai proastă facultate de Ştiinţe Economice din ţară, cea de la Craiova (!?) şi a avut două slujbe, una de buticar în Craiova şi alta la Bucureşti (cabinet parlamentar)”. Tare de tot. În fine, despre Olguţa Vasilescu aflăm ceea ce ştiam: că a lucrat la un ziar local (n.r. „Cuvântul Libertăţii”) a fost parlamentar PRM, a făcut Colegiul Naţional de Apărare, are un doctorat în sociologie „care pute a plagiat”. Săracu’ Valeriu Nicolae! Păi nu o sfâşiau „prietenii” politici dacă descopereau în teza ei despre Vilfredo Pareto câteva scame? „Olguţa este replica brunetă a Gabrielei Firea. După 20 de ani în Parlament va face praf Craiova din poziţia de primar”. De aia craiovenii au ales-o a treia oară consecutiv! O menţiune, şi Mihai Fifor şi Lia Olguţa Vasilescu au făcut Facultatea de Litere din Craiova, o facultate prin care au trecut dascăli luminaţi din bună croială universitară: Alexandru Piru, Eugen Negrici, Maria Iliescu Emil şi Cati Dumitraşcu, Irina Mavrodin, Ion Pătraşcu, Dorin Teodorescu, Gabriela Pintea, Marin Beşteliu, Cornelia Cârstea, Sina Dănciulescu, sau mai nou Nicu Panea şi generaţia sa. După atâta diletantism, ţi se face dor de câteva adevăruri nefardate şi de persoane care să pună lucrurile în ordine. Să amendeze şmecheriile ambalate în formule care promit fără să garanteze. Şi prima concluzie o trage… doamna Raluca Prună, persoană alminteri onorabilă, dar cu studiile începute la Universitatea Ecologică din Bucureşti (1990-1994) şi licenţa la Universitatea „A. I. Cuza” din Iaşi şi aşa mai departe. Fiindcă e acoperită „de noroc”. Sunt şi câteva persoane onorabile care pun concluzii, nu le mai amintim. Şi totuşi ce am avea de făcut petru a vota oameni de bine, cu CV-uri ok, cu studii pe bune, eventual prin Malta, nu aflăm. Viaţa, nu-i aşa, e mai complicată decât CV-ul, apud Costi Rogozanu, contributor la „Libertatea”. Care citând un politilog german, Wolfgang Streek, mai spune „ce mă încălzeşte dacă apare elita bine educată şi îmi propune chestii inacceptabile”. O frază dintr-un text intitulat “Dileme”, din Dilema semnat de Valeriu Nicoale ne pune în încurcătură: “În ultima vreme mi se pare că am devenit din ce în ce ami înverşunaţi şi mai incapabili de a vedea dincolo de magnifica noastră perfecţiune. Cumva, comportamentul de pe reţelele sociale a început să se reverse şi în viaţa de zi cu zi”. Aici îi dăm dreptate. În rest, ne pare rău dar cartea „Nu tot ei – România în ghearele imposturii”, nu ne dă un răspuns, de unde ar veni “lumina”, în pofida „bunei intenţii” a autorului, şi din păcate… e perisabilă. Adică fără loc, într-o bibliotecă serioasă.
