În primele luni din 2019, poliţiştii din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale au depistat 3.322 de persoane urmărite la nivel naţional. Dintre acestea, 2.453 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 368 mandate de arestare preventivă, iar 327 erau urmărite în baza unui mandat european de arestare. Alte 149 erau urmărite în temeiul unor sentinţe de internare în unităţi medicale de specialitate, 13 erau evadate, iar 12 erau urmărite prin Biroul Naţional Interpol. De asemenea, în perioada ianuarie – noiembrie 2019, poliţiştii de investigaţii criminale au înregistrat, la nivel naţional, 8.841 de cazuri de dispariţii de persoane, dintre care 5.388 cu vârsta de 18 ani, soluţionând 8.998 de cazuri de persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 5.562 de minori. după cum se arată în comunicatul IGPR, aceste date nu înseamnă tot atâtea persoane dispărute, întrucât fiecare plecare sesizată este înregistrată ca o nouă dispariţie, existând situaţii când un copil a plecat de la domiciliu sau din centrul de ocrotire în mod repetat.