Contrar Berlinului, care întreţine relaţii reci, dacă nu execrabile, momentan, cu Ankara, Parisul, prin preşedintele Emmanuel Macron, are alte abordări, mult mai flexibile, în materie de politică externă, considerate de analişti ca „pragmatice şi raţionale”. Vizita de ieri, pentru o jumătate de zi, a preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, primit la Elysee, de omologul său francez, este cea mai importantă deplasare a şefului de stat turc într-un ţară UE, după puciul ratat în iulie 2016 şi, în premieră, după accederea în funcţia de preşedinte, anul trecut, a lui Emmanuel Macron. Vizita survine şi pe fondul a numeroase pusee diplomatice, consecutive, datorate încarcerării unor jurnalişti francezi – Mathias de Pardon şi Loup Bureau – şi a reprimării opozanţilor liderului de la Ankara. Tot arestat se află şi Deniz Yucel, corespondentul publicaţiei germane „Die Welt”. În relaţia tensionată cu Berlinul s-a ajuns până acolo încât Angela Merkel – neinspirat etichetată drept „nazistă” – a cerut imperativ oprirea negocierilor privind apropierea Turciei de UE. Or, preşedintele francez nu a marşat pe această atitudine tranşantă, conservându-şi astfel avantajul de a fi un interlocutor privilegiat pentru Ankara. Aşadar, menţinând un dialog exigent şi constructiv, Emmanuel Macron se află într-o poziţie avantajoasă, care îi permite interesante demersuri diplomatice. Fiindcă, izolată diplomatic, în relaţii proaste cu Washingtonul, „amestecate” cu NATO, Ankara caută puncte de apropiere cu UE şi ruta trece prin Paris. Cooperarea între Franţa şi Turcia este vitală, a spus Recep Tayyip Erdogan. Ankara, de exemplu, a salutat declaraţiile franceze de condamnare a recunoaşterii de către SUA a Ierusalimului drept noua capitală a Israelului. Chiar criticat, de la stânga la dreapta, pentru acest rendez-vous, cu un lider considerat dictator, tocmai această atitudine suplă este ilustrarea noi doctrine diplomatice a preşedintelui francez. Care, în Siria, nu a exclus să discute cu Bashar al-Assad, reproşându-i fără menajamente excesele, pe Vladimir Putin l-a primit cu fast – şi ce fast! – la Versailles, deşi a formulat mari rezerve faţă de activitatea site-urilor „Russia Today” şi „Sputnik”, două media apropiate de Kremlin. Iar cu Recep Tayyip Erdogan a abordat dosare sensibile, precum chestiunea siriană, lupta împotriva terorismului, criza imigranţilor, şi „poate” chestiunea drepturilor omului, inclusiv situaţia ziariştilor arestaţi. Un nou impuls, pentru candidatura turcă la UE nu s-a aflat în centrul discuţiilor, spun ziariştii francezi, ceea ce nu exclude acroşarea ei. Oricum, Emmanuel Macron a cerut evitarea unei rupturi între UE şi Turcia, relaţiile bilaterale fiind considerate indispensabile. Primirea, de ieri, la Elysee, a avut loc într-un moment în care jihadiştii francezi, după înfrângerea suferită, caută să revină în Hexagon. Bineînţeles, din meniu nu au lipsit chestiunile economice, Franţa rămânând un partener al Turciei, economic şi comercial, schimburile între cele două ţări cifrându-se, în 2016, la 13,38 miliarde euro. În noiembrie anul trecut, Turcia a semnat o scrisoare de intenţie cu Franţa şi Italia, pentru cumpărarea de rachete sol-aer de la consorţiul franco-italian Eurosam. Dar trebuie decriptate şi subtilităţile acestui rendez-vous. Contextul este dificil pentru Ankara. Încercuită în Orientul Mijlociu, în dificultate cu Siria şi Irak, pe de o parte, iar pe de altă parte în relaţii proaste cu Washingtonului, nu numai prin recunoaşterea Ierusalimului, drept capitala Israelului, dar şi prin susţinerea americană a Partidului Democrat Sirian (PYD) şi refuzul extrădării lui Fethullah Gullen, apoi inculparea lui Hakan Atilla, fost director al Halik Bank. 50.000 de persoane sunt deţinute în Turcia pentru legături presupuse cu confreria islamistă a lui Fethullah Gullen, acuzat de autorităţile de la Ankara de organizarea puciului şi complicitate la rebeliunea kurdă şi nu mai puţin de 150.000 de funcţionari şi-au pierdut locul de muncă. Calculele lui Erdogan sunt de bună seamă sofisticate – obiectiv şi subiectiv – el ştiind că nici ţările Orientului Mijlociu, nici SUA, nici Rusia sau Iranul nu sunt parteneri strategici, ci doar aliaţi conjuncturali. Rămâne de văzut dacă această vizită la Paris este un prim pas spre concilierea turco-europeană, după ce Erdogan a declarat, recent, că doreşte bune relaţii cu UE şi ţările UE, reducerea numărului de duşmani şi augmentarea numărului de prieteni.
