Guvernul condus de premierul Michel Barnier a căzut, conform aşteptărilor, în urma unei moţiuni de cenzură iniţiată de Noul Front Popular (NFP), dar susţinută şi de Mitingul Naţional. Este o premieră, menţionează presa franceză, după 1962. Ca răspuns la adoptarea bugetului asigurărilor sociale, prin asumarea răspunderii, fără trecere prin Parlament, 331 de deputaţi au votat „pentru” deşi necesare erau 288 de voturi. La doar trei luni de la numirea sa, Michel Barnier îşi va prezenta, în această dimineaţă demisia, în faţa preşedintelui Emmanuel Macron. Astă-seară acesta se va adresa naţiunii. Aritmetica parlamentară reconfirmată prin votul de cenzură este implacabilă. Mitingul Naţional (RN) şi Noul Front Popular (NFP) au demonstrat că sunt principalele formaţiuni politice care nu pot lipsi din viitoarea coaliţie guvernamentală. S-a mai relevat ceva: fostul candidat al Mitingului Naţional, la alegerile prezidenţiale din 2012, 2017, 2022, Marine Le Pen, vrea alegeri prezidenţiale anticipate. Într-o Franţă paralizată politic, la sfârşitul săptămânii, vor sosi mai mulţi lideri europeni dar şi din lume printre care Donald Trump la redeschiderea Catedralei Notre Dame de Paris. Preşedintele francez nu poate dizolva Adunarea Naţională înainte de iulie 2025.
Acasă Actualitate Actualitate externă Franţa: Guvernul Michel Barnier a căzut prin moţiune de cenzură