Guvernul României salută prezentarea astăzi, 5 decembrie 2022, de către Comisia Europeană, a Planului de Acțiune pentru Balcanii de Vest, ca rezultat al angajamentului formulat la reuniunea extraordinară a Consiliului Justiție și Afaceri Interne desfășurată la 25 noiembrie 2022 ( LINK PLAN: https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/IP_22_7447 ).
România apreciază caracterul cuprinzător al documentului prezentat de Comisia Europeană, care include măsuri concrete și paliere de acțiune importante ca răspuns la provocările legate de fenomenul migrației ilegale pe ruta Balcanilor de Vest.
În context, Guvernul României își exprimă încrederea că setul de măsuri și instrumente propuse de către Comisia Europeană în Planul publicat astăzi sunt de natură să răspundă inclusiv preocupărilor exprimate recent de Austria cu privire la evoluțiile din acest an pe ruta Balcanilor de Vest, oferind soluții pragmatice în direcția gestionării eficiente a acestei situații.
România reiterează întreaga sa disponibilitate de a contribui activ și consistent la implementarea măsurilor și acțiunilor propuse de Comisia Europeană în deplin spirit european de solidaritate și responsabilitate, în colaborare strânsă cu restul partenerilor europeni.
Planul de Acțiune include 20 măsuri operaționale, structurate pe 5 piloni principali; 1) întărirea managementului de frontieră; 2) proceduri de azil accelerate și sprijinirea capacităților de primire; 3) lupta împotriva traficului de migranți; 4) consolidarea cooperării privind readmisia și returnările; 5) alinierea politicilor de vize.
Măsurile vizează sprijinirea acțiunilor partenerilor din Balcanii de Vest, concomitent cu acțiunile UE, precum și întărirea cooperării pe migrație și controlul frontierelor cu partenerii din regiune, în lumina perspectivelor acestor state de aderare la UE și a eforturilor lor de aliniere la regulile UE.
Planul de Acțiune vine în completarea obiectivelor propuse privind principalele rute de migrațiune înspre Europa și poate servi drept model pentru dezvoltarea unor planuri similare și pentru alte rute migratorii, cu adaptarea la specificul fiecăreia.