Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu au descoperit, săptămâna trecută, aproximativ 46.0000 de produse susceptibile de a fi contrafăcute, în valoare de peste 15 milioane lei, care ar fi urmat să intre ilegal în România.
Astfel, în ziua de 02.11.2023, o echipă comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Isaccea a efectuat controlul fizic asupra unui camion cu marfă, având ca destinatar o societate comercială din Ucraina. În urma verificărilor amănunțite s-a constatat că, în interiorul camionului, se aflau aproximativ 22.270 articole vestimentare, care sunt susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute. De asemenea, în data de 31.10.2023, o echipă comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud a efectuat controlul fizic asupra unui container încărcat cu bunuri, sosit din China. În urma verificărilor amănunțite, s-a constatat că, în interiorul containerului, se aflau aproximativ 13.680 perechi de încălțăminte sport, care sunt susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute. În aceeași zi, în Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea, judeţul Tulcea, polițiștii de frontieră au efectuat controlul specific asupra unui microbuz. Astfel, polițiștii de frontieră au descoperit, în interiorul acestuia, 3.519 articole vestimentare (încălțăminte, îmbrăcăminte, curele de ceas și huse de telefon), care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. În perioada 28.10-03.11.2023, în cadrul activităților specifice pe sensul de intrare în țară, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit peste 6.500 de bunuri constând în articole vestimentare, de parfumerie, marochinărie și încălțăminte, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute. În cadrul cercetărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că bunurile descoperite aparțin unor pasageri, cetățeni turci, români, azerbaidjeni și bulgari, cu vârste cuprinse între 19 și 65 de ani. Persoanele în cauză nu deţineau documente de provenienţă pentru produsele menţionate anterior. “Bunurile, estimate la o valoare totală de aproximativ 15.190.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În prezent, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în toate cazurile pentru săvârșirea infracțiunii de „punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet”, precizează, printr-un comunicat de presă, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Română.