PSD contra… PSD!

Ziua de 4 noiembrie 2019 rămâne una de ţinut minte, în istoria vieţii noastre parlamentare: un guvern liberal monocolor, cu numai 20% din mandatele parlamentare, a reuşit prin aportul tuturor formaţiunilor politice, mai puţin PSD, -şi parţial Pro România-, investirea, ceea ce nu s-a mai văzut în Europa. Cât de trainică va fi viaţa acestui guvern „de tranziţie” rămâne de văzut. Oricum, cam mult aplomb şi puţină suferinţă deocamdată, dar totul se circumscrie spiritului dâmboviţean. Un lucru e cert: dacă nu se investea ieri, în circumstanţe dezagreabile, guvernul Ludovic Orban tot se instala la următoarea încercare, parlamentarii români nefiind ispitiţi de alegeri anticipate, cu consecinţele de rigoare: mandat incomplet, pierderea indemnizaţiei, riscul de a nu se mai regăsi pe liste ş.a.m.d.. Alegerile anticipate erau, totuşi, o soluţie viabilă, e drept neexersată până acum, în România. La alţii, cu democraţii consolidate, e o practică. În Spania, de pildă, duminică sunt organizate alegeri anticipate pentru a 4-a oară în ultimii 4 ani, şi nu este sigură încheierea instabilităţii politice. Cu doar 135 de mandate, din 350, liderul PSOE, Pedro Sanchez, n-a reuşit să formeze o majoritate absolută de 176 de mandate, neînţelegându-se nici cu Alberto Rivera de la Ciudadanos, nici cu Pablo Iglesias de la Podemos, ca sa nu mai vorbim de Santiago Abuscal de la Vox (extremă dreapta). Dar, în Spania partidele sunt… partide democratice autentice, cu ideologii sau principii, nu adunături de indivizi îndoielnici, predispuşi la tot felul de netrebnicii. Un guvern –eminamente liberal- n-am mai avut demult, mai exact de la ruperea alianţei DA, când cabinetul lui Călin Popescu Tăriceanu a rămas în viaţă până la alegerile legislative din 2008, beneficiind de susţinerea PSD. Actualul guvern are o misiune de kamikaze. Rămâne de văzut ce se va întâmpla, dincolo de retorica belicoasă a premierului, pe “val”. Şi totuşi PSD a pierdut, ieri, ceva important: posibilitatea desemnării unui comisar european, în persoana lui Victor Negrescu, conform înţelegerilor convenite cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Şi nu e puţin lucru. În rest, PSD a decontat şirul de erori grave săvârşite în timp. Fără voturile a 4 parlamentari social-democraţi –Cristina Burciu, Marius Bota, Elena Hărătău, Eugen Gioancă- şi a 7 parlamentari Pro România, ex-PSD, la care se mai adaugă neafiliaţii Remus Borza, Mihăiţă Găină, Emanuel Savin, şi ei intraţi în Parlament pe listele PSD, investirea noului guvern nu era posibilă. Cu atâţia patinatori politici, traseişti îndârjiţi, în condiţiile ruperii alianţei cu ALDE, a denunţării protocolului cu UDMR, PSD care intrase în Parlament cu un scor de 47% -fără precedent- s-a văzut dat la o parte. Uimitor. Au fost jocuri de culise, s-a cultivat trădarea, care nu e nouă pe scena politică românească, este adevărat, dar scenariul era previzibil de mai multă vreme. Dezagreabile dileme stăruie. Ca şi netrebniciile individuale. De pildă, deputata de Bacău, Elena Hărădău, venită în Parlament la 9 iulie 2018, în locul lui Gabriel Vlase, desemnat la conducerea SIE, critica vehement PNL pe pagina sa de Facebook, pentru a vota în aceeaşi zi investirea guvernului Orban. Or asta se cheamă instabilitate psihică, dacă nu cumva ceva mai grav. Cu astfel de calibre morale, PSD-ul a dovedit că are mari probleme cu resursa umană. Elena Hărădău, Eugen Gioancă, Florinel Stancu, ultimii doi de la Dolj… politicieni! Klaus Iohannis i-a felicitat pe Ludovic Orban şi PNL, pentru că au reuşit un „lucru incredibil”. Întradevăr… incredibil, demn de „România normală”, sloganul său de campanie: să convingi 15 parlamentari ex-PSD sau PSD –„parte a majorităţii toxice”- să voteze investirea guvernului şi să afirmi apoi că „suntem după o minune”, este ceva care nu s-a mai văzut şi nici auzit. A spus preşedintele Klaus Iohannis că „românii s-au săturat de PSD”. Poate are dreptate, dar acest lucru trebuie dovedit în alegeri. Şi prima ocazie sunt cele prezidenţiale, duminică fiind programat primul tur. Potrivit sondajelor, Klaus Iohannis este, în ţara sa, “cel mai iubit” lider european, semn că suntem o minune de popor.