Dolj: Urmărire pentru prinderea unui şofer care avea ţigări de contrabandă în maşină

0
379
Potrivit IPJ Dolj, vineri seară, în jurul orei 1830, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Municipiului Calafat, aflându-se în executarea atribuţiilor de serviciu, în localitatea Poiana Mare, a efectuat semnal de oprire a unui autoturism care se deplasa pe D.N. 55 A. Întrucât conducătorul auto nu a oprit la semnalul regulamentar şi a virat pe o alee laterală, s-a trecut la urmărirea acestuia cu autospeciala din dotare având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, fiind  astfel determinat să oprească. Poliţiştii l-au identificat pe bărbatul de la volan ca fiind vorba despre Vasile I., de 59 de ani, din comuna Maglavit, judeţul Dolj. Cu prilejul controlului efectuat, în autoturism, poliţiştii au descoperit 120 pachete ţigări, diferite mărci, fără timbru de marcaj fiscal. Poliţiştii au întocmit pe numele doljeanului de 59 de ani dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, iar pentru faptul că nu a respectat semnalele poliţiştilor i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării.