Trei persoane, un bărbat şi două femei, au fost depistate de poliţiştii de frontieră doljeni, în cursul zilei de luni, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, încercând să intre în România folosindu-se de documente de călătorie slovace şi sârbeşti false. Cei trei au fost returnaţi pe teritoriul Bulgariei pentru cercetări şi dispunerea măsurilor legale.
Reprezentanţii Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Dolj au anunţat că, luni, în jurul orei 12.30, la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, călătorind cu un autoturism marca Daewoo, o persoană de sex masculin care a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate cu însemnele autorităţilor slovace. La verificarea documentului, poliţiştii de frontieră doljeni au constatat că acesta a fost falsificat prin rescanarea laser a fotografiei, care a fost apoi aplicată peste fotografia titularului. În urma verificărilor a reieşit că persoana în cauză este cetăţeanul sirian Bader M., în vârstă de 21 de ani. Bărbatul a declarat că a plecat din Siria în urmă cu aproximativ o lună şi jumătate, pe ruta Turcia-Bulgaria, iar odată ajuns la Sofia a luat legătura cu un cetăţean bulgar care i-a procurat documentul falsificat, continuându-şi călătoria cu destinaţia Slovacia.
Câteva ore mai târziu, tot la PTF Calafat, au fost depistate două femei, care s-au legitimat cu paşapoarte sârbeşti false. Cele două femei nu şi-au declarat cetăţenia în momentul audierii lor de către poliţiştii de frontieră.
„În ambele cazuri, persoanele şi documentele de călătorie au fost preluate, conform protocolului româno-bulgar, de autorităţile de frontieră bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt al STPF Dolj, comisar şef Romică Ivănoiu.