Guvernul a adoptat un proiect de lege care prevede dublarea indemnizațiilor persoanelor persecutate politic de regimul comunist

0
447


Guvernul a adoptat în ședința de ieri un proiect de lege care prevede dublarea indemnizațiilor pentru persoanele persecutate din motive politice de regimul comunist, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Corneliu Calotă, într-un briefing de presă la Palatul Victoria. Potrivit acestuia, proiectul care va fi trimis spre dezbatere și adoptare Parlamentului în procedură de urgență prevede că persoanele persecutate din motive politice de dictatura instaurată în 6 martie 1945 vor primi o indemnizație lunară de 400 de lei pentru fiecare an de detenție, strămutare în alte localități, deportare sau prizonierat. „Înseamnă o dublare a indemnizației pentru aceste categorii de persoane”, a explicat purtătorul de cuvânt al Guvernului. Totodată, persoanele care au fost internate abuziv sau au avut domiciliu forțat vor primi lunar 200 de lei pentru fiecare an în care au suferit aceste abuzuri.