Alte luxaţii elitiste ale dreptei

Ceva straniu, cu eşapări caraghioase, se întâmplă în tabăra morganatic elitistă a unei drepte româneşti aflate într-o vânzoleală elucubrantă de coagulare. Ceea ce se detaşează cu o clamoroasă evidenţă din ultimele ieşiri la rampă ale unor dintre liderii autolivraţi în posturi de „ideologi” ori, mai pe şleau, de propagandişti ai unei întreprinderi marcate de un diletantism inofensiv în orizontul articulării unei direcţii cât de cât organic coerente sunt susţineri incongruente, sfidând limitele unei elementare logici. Un semn al unei dispensări de elemente obligatorii unei minime lucidităţi.

O posibilă explicaţie, cea mai frapantă, a acestei stări convulsive şi confuze pare a fi poziţionarea faţă de Traian Băsescu. Şi nu-i deloc dificil de decriptat, dedesubtul acestui „cod” nici măcar disimulat în alegaţii discursive atât de pregnant obsesive, mobilul ce-l animă: degajarea şi fixarea unei poziţii politice preşedintelui după terminarea mandatului. Iar în această previzibilă ecuaţie, obiectivul, cu pretenţie de strategie, se cuvine denunțată tentativa, mai curând imposibilă, de a-şi pune la adăpost „stăpânul”, a cărui vulnerabilitate sub aspect juridic se dovedeşte pe cât de neliniştită pentru el, pe atât periculoasă şi pentru agenţii clanurilor limitrofe.

Am scris recent despre o greţoasă intervenţie a lui Funeriu, clocitor al unui fel de „decalog” în …zece puncte, din care şapte propuneau, dizgraţios şi lugubru, o tentativă de definire a punctelor forte ale …băsismului: penibilă resuscitare a unui …cult al personalităţii, al cărui principal motiv de eşec îl reprezintă chiar totala inadecvare la contextul politic și social actual.

Iată însă că, departe de a se dovedi accidentate excepţii, buimăceala în tabăra „drepţilor elitişti” continuă cu alte şi încă şi mai insipide exemple.

La un congres, la rându-i distribuit controverselor  de un cabotinism ieftin, al unui PNŢ confiscat, prin chichiţe avocăţeşti, de către Aurelian Pavelescu (de a cărui fizionomie politică nici nu merită să ne ocupăm), au vorbit, „mesianic”, în apărarea dreptei încă în chinuri de gravidanţă, irecuperabilul Gheorghe Flutur care, sub aceeaşi obsesivă derogare de la orice impuls constructiv, invoca caţavencian, obiectivul doborârii „colosului de 70 la sută” care este USL.

Şi nici măcar retorismul ambalat într-un discurs de catedră …seralistă a lui Mihai Răzvan Ungureanu nu merită mai mult decât o simplă şi inofensivă notificare.

Ceea ce însă mi s-a părut de-a dreptul rizibil, sub cota penibilului, a survenit în intervenţia lui Eugen Tomac, acest „uşier” al formaţiunii ivite din iniţiativa şi sub oblăduirea lui Băsescu , un purtător parcă de paşaport al ieşirii sale din scenă.

Luat de valul declaraţiilor în dispreţul oricărei coerenţe logice, liderul inventat al Mişcării Populare a scăpat, pe aceeaşi filieră funeristă, un porumbel, afirmând sentenţios şi, cumva, „programatic”, că „Împreună cu preşedintele Băsescu să repunem dreptatea la Cotroceni”. O enormitate ca asta nu s-a mai înregistrat în politica autohtonă de la comicele efuziuni ale unor obscuri şi aventurieri candidaţi la preşedinţie pe de vremea CPUN-ului, când se testau aventuri în tradiţia …revoluţiei de la Ploieşti.

Într-un cuvânt, din această caraghioasă, căci neinspirată mi se pare prea măgulitoare pentru „onorabilul” orator, unicul mesaj ce se poate extrage este că la Cotroceni … dreptatea nu există.

Oare din vina cui?