N-am spus totul sau am făcut-o bănuiţi de un parti-pris desuet, deloc la locul lui. De acord, nu certitudinile, oboseala de a avea dreptate, convingerile „inerţiale”, principialitatea noastră, contează. Inaugurarea Muzeului Cărţii şi Exilului Românesc, vinerea tercută, a fost mai mult decât un eveniment cultural sau un simpozion cu excelente comunicări. A fost o dreaptă recompensă morală. A fost reversul unei imagini nedrepte, boţite intenţionat, pentru a întreţine o confuzie aiuritoare, asupra Cetăţii. Craiova, cum spunea Cornel Nistorescu, de la Cotidianul, într-un comentariu excelent pe care îl publicăm, este aşezată acum, pe harta României şi Europei. Craiova este altceva şi merită văzută, cunoscută şi apreciată. Craiova este fabuloasă, din totdeauna, strălucitoare şi demnă acum, prin moralitatea demersului ei, despre care se exprimă alţii.
Cornel Nistorescu: Înfiinţarea Muzeului Cărţii şi Exilului Românesc la Craiova este o dreaptă recompensă morală
Pentru noi, nu cred că au existat oameni mai puternici şi mai frumoşi decît românii care şi-au asumat condiţiile exilului ca formă de rezistenţă şi de supravieţuire. Au ales să se delimiteze net şi chiar să înfrunte un sistem periculos şi să rişte singurătatea.
Ei s-au încărcat de măreţia misiei de a spune adevărul şi de a apăra şi reprezenta spiritul românesc de departe. Exilul din anii comunismului a fost o formă de luptă, de conservare, de supravieţuire, de visare cu ochii deschişi, o altă stare şi un altfel de gîndire a românilor. Ea era conservată departe de comunism, în lumea liberă, în cel mai complex şi periculos război rece din istorie.
Exilul a reprezentat o tensiune dramatică pe care numai cei care l-au trăit o pot înţelege în profunzime. Pe bună dreptate, în sinea lor mulţi dintre membrii exilului au dezvoltat caracterul unor eroi şi au construit în jurul lor veritabile cetăţi culturale româneşti. Adică biblioteci, centre de rezistenţă spirituală, biserici, şcoli şi grupuri de influenţă.
Eroii noştri de departe, curajoşii românilor au avut parte de o a doua dramă a vieţii lor. Prima a fost cea provocată de despărţirea de ţară şi de înfruntarea comunismului. A doua de dispariţia acestei misii eroice. După 1990, mulţi s-au simţit ca soldaţii trecuţi în rezervă după sfîrşitul unui război. În exil, în rezistenţă, viaţa lor avea un sens nobil.
După 1990, departe de ţară, din ce în ce mai ignoraţi de cultura intrată în faza adaptărilor la economia de piaţă, cu lupta lor în multe cazuri nerecunoscută oficial şi nerecompensată, personalităţile exilului au fost obligate să trăiască o a doua dramă.
Înfiinţarea Muzeului Cărţii şi Exilului Românesc la Craiova este o dreaptă recompensă morală. S-a născut din ideea inspirată şi generoasă de a reuni bibliotecile, manuscrisele şi documentele celor care şi-au asumat viaţa departe de ţară. Iniţiativa lui Lucian Dindirică are importanţa unei instituţii culturale unice, cu baze solide la originea ei şi cu un conţinut de mare valoare. Conţine în interiorul ei chiar viaţa şi opera celor care şi-au asumat o Românie şi un spirit românesc neviciate de comunism.
Că acest Muzeu al Cărţii şi Exilului Romanesc se deschide la Craiova, după ce în oraş s-au succedat ani şi ani de spirit proletar dominant este cu atît mai important şi mai frumos. Fixează Craiova culturală pe harta României şi a Europei.
O idee frumoasă a unui om devotat a adunat imediat oameni şi valori, destine şi documente şi au conturat un monument care ne lipsea.
Luca Niculescu, secretar de stat (MAE): Merită felicitate autorităţile locale care au sprijinit acest demers
O nouă instituţie de cultură. Se întâmplă la Craiova, unde a fost inaugurat Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc. Într-o casă splendidă, cum sunt multe case in oraş, impecabil renovată, s-a deschis acest muzeu aparte : zeci de mii de cărţi, mii de manuscrise, fotografii şi obiecte de artă care au aparţinut unor personalităţi române din exil. Întâlnim scrisori ale lui Cioran sau manuscrise semnate de Eliade, colecţii întregi donate de Basarab Nicolescu, Andrei Şerban, Andrei Codrescu ori George Banu, corespondenţe intre mari artişti care fugiseră de dictatura comunistă. Cărţile acoperă pereţii până aproape de tavan, scrisorile olografe sunt răspândite în toate colturile muzeului, imaginile scriitorilor şi colecţiilor se succed pe panourile din fiecare cameră.
Merită felicitate autorităţile locale care au sprijinit acest demers încă de la început. Nu mai puţin de cinci milioane de euro a costat ridicarea muzeului, o bună parte din suma provenind şi din fonduri europene. Iar cea mai mare energie a depus-o un om: Lucian Dindirică. El este cel care de ani de zile este obsedat de acest muzeu şi străbate lumea pentru a convinge personalităţile româneşti din strainate, pentru a obţine documente care să fie expuse în muzeu, pentru a reconstrui aceasta casă excepţională, casa Dianu. L-am văzut de multe ori pe Lucian la Paris, venind cu prietenul sau Cristian Isvoranu, petrecând zile şi nopţi cu oameni ca Basarab Nicolescu sau George Banu, triind cărţi, colecţii şi documente, incarcandu-le în dubiţa cu care se întorcea la Craiova, povestind cu entuziasm contagios despre muzeul care va apărea într-o bună zi.
Iar această zi a venit şi îi mulţumesc lui Lucian că m-a invitat să fiu martor. Aseară, la ceremonie, mă gândeam la o discuţie pe care am avut-o cu George Banu. Vorbea atunci marele om de teatru despre energia pe care o au cuvintele, dar şi despre felul în care se pot banaliza sau scleroza daca sunt folosite prost (porniserăm discuţia de la fraza lui Camus, « mal nommer les choses c’est ajouter au malheur du monde»). Ei bine, sunt multe cărţi şi multe cuvinte în muzeul de-abia deschis. Şi am convingerea că Lucian şi colegii lui vor reuşi să facă din acest muzeu un loc viu, care va atrage vizitatori şi cercetători, un loc care ne va ajuta să înţelegem ce a însemnat exilul, un loc cu multa energie şi, mai ales, un loc în care cuvintele nu se vor scleroza.
Mircea Platon (scriitor): O victorie imensă!
De joi seara până duminică dimineaţa am fost la Craiova, la inaugurarea Muzeului Cărţii şi Exilului Românesc.
Mai fusesem în Craiova o singură dată, acum cinci ani, în februarie, când erau nişte nămeţi grozavi. Era vorba de o conferinţă la Teatrul Naţional din Craiova, din seria organizată de poetul Nicolae Coande. La Craiova e foarte greu de ajuns din Iaşi, dar oraşul şi oamenii locului sunt o bucurie.
Ce am văzut acum, la Muzeul Cărţii şi Exilului Românesc, mi-a dat speranţe. Pentru că am văzut o echipă de oameni, din administraţia locală şi din conducerea culturii locale, care au lucrat vreme de mai mulţi ani, în echipă, pentru a duce la bun sfârşit un proiect. Proiect care a presupus: recuperarea şi restaurarea unei case vechi, mobilarea ei cu tot ce e necesar pentru o bibliotecă funcţională şi, nu în ultimul rând, ci în primul, acumularea fondului de carte, manuscrise, opere de artă, mobilier. Pe care, dacă nu le-ar fi adunat şi transportat dl Lucian Dindirică din toate colţurile Europei spre Craiova, ori le-am fi pierdut, ori le-am fi văzut scoase la vânzare de diferite case de licitaţii cu preţuri care le-ar fi scos din circuitul cercetătorilor obişnuiţi.
Victoria e imensă. S-a construit un obiectiv de importanţă naţională şi s-a dovedit că se poate lucra în echipă: doi Preşedinţi de CJ, o primăriţă vrednică (dna Olguţa Vasilescu) şi un Director de Bibliotecă Judeţeană (Lucian Dindirică) dedicat misiunii. S-a câştigat încrederea donatorilor, care au venit cu sufletul deschis către proiect, convinşi că patrimoniul lor va fi în siguranţă.
Demn de remarcat este şi că oltenii, oameni de acţiune, s-au uitat în jur, în EUropa, vorba aia, să vadă unde mai există un astfel de muzeu. Doar în Polonia. Şi au chemat şi o delegaţie de la acel muzeu, pentru schimb de experienţă. Diplomaţie culturală de clasă!
Felicitările mele!
Cristina Hermeziu (jurnalist – Paris): Exilul românesc începe să aibă o casă
Ar fi putut, dar nu se întâmplă la Paris ci la…Craiova! Exilul românesc începe să aibă o casă. Casa Dianu, cu arhitectura sa boierească specifică Craiovei, restaurată aidoma, adăposteşte aproape 40 de colecţii – documente, manuscrise, obiecte, biblioteci întregi ale unor personalităţi din exil, între care Basarab Nicolescu, Andrei Codrescu, Andrei Serban, dar şi George Banu, Aurora Cornu, Paul Barbăneagră, Cicerone Poghirc, Victor Cupsa etc.
Nu e doar un memorial, un “mausoleu” cultural care salvează, simbolic şi concret, de la risipire o arhivă uriaşă legată de exilul românesc. Recuperarea documentelor şi concentrarea lor într-un singur loc constituie şi baza unei infrastructuri de cercetare.
E fabulos ce a reuşit Lucian Dindirică, directorul Biblioteca Judeteana Alexandru & Aristia Aman Craiova împreună cu echipa sa şi îi invidiez pe viitorii cercetători, doctoranzi, istorici, istorici literari, editori, care vor scoate la iveală surprizele pe care cu siguranţă le rezervă arhiva impresionantă adunată. Documentele vor fi digitalizate şi va exista şi un institut de cercetare pe lângă expunerea de tip muzeu. Exilul românesc, în diversitatea destinelor sale şi în intimitatea lor, de abia de acum va fi descoperit.
3 exponate emoţionante :
– rola cu filmul “Le genou de Claire” de Eric Rohmer în care a jucat Aurora Cornu
– cufărul cu manuscrisele poetului Miron Kiropol, pictat de poetul-artist, amintind de Pessoa şi lăzile lui
– scrisoarea lui Cioran către părinţi prin care le trimite certificatul de înscriere la Sorbona
Inaugurarea este astăzi dar am avut privilegiul unei vizite în avanpremieră şi bucuria unor întâlniri de colecţie.
Alexandru Boureanu, directorul Teatrului Naţional din Craiova: O investiţie în oameni, în sufletul lor şi în istoria noastră
Trafic de persoane, emigrări… să inaugurezi un muzeu al cărţii şi al exilului este aproape o poveste dintr-o carte minunată în care doar cei curaţi la suflet pot crede.
Acest edificiu intrat din nou în circuitul cultural al Olteniei, al Craiovei, pune pe harta internaţională oraşul nostru şi redă speranţa că trecutul nu este altceva decât prezent şi viitor. Minunea pe care o putem vedea în acest muzeu este, cu precădere, un vis concretizat graţie efortului lui Lucian Dindirică, al întregii echipe a Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman”, dar şi al finanţatorilor acestui edificiu cultural, prin voinţa Consiliului Judeţean Dolj şi graţie statutului nostru de europeni, prin programele europene derulate, fiind cu adevărat o demonstraţie a teoriei conform căreia nu există cheltuieli pentru cultura, ci investiţie în oameni, în sufletul lor şi în istoria noastră.
Aş face un pariu cu cititorii acestor rânduri.
În economia de timp în care petrecem în faţa televizorului, a smartphone-ului, a computerelor, să ne luăm o pauză, o pauză necesară, importantă pentru viaţa noastră, şi să mergem până la sediul muzeului, aflat pe strada 24 Ianuarie, la numărul 4, şi să intram in spaţiile acestui muzeu pentru a descoperi o lume, o lume care a lăsat o moştenire culturală acestei tări, o lume care este reflectată în manuscrise, scrisori, obiecte, cărţi, ale unor oameni care au fugit de un anumit sistem. Iar acest moment va aduce, cu siguranţă, în minţile noastre o lumina pentru ceea ce se întâmplă în ziua de astăzi şi pentru ceea ce se poate întâmpla în ziua de mâine. Doar aşa, poate, vom deveni mai conştienţi, mai buni, mai apropiaţi, mai sensibili, mai iubitori. Poate aşa putem învinge acele nenorociri despre care scriam în primele rânduri. Doar aşa ne putem reconsidera adevarata fiinţă umană din noi. Pun pariu.
