Lecţia de „moralitate” a doamnei Andronescu

„Blajina” doamnă Ecaterina Andronescu, ex-ministru al Educaţiei, în toate guvernările social-democrate, rector al Universităţii Politehnice din capitală (2004-2012), preşedintele Senatului din aceeaşi universitate, ex-deputat (1996-2008) şi senator (2008-prezent) în fine luată în seamă ca intelectuală şi cooptată sistematic în staff-urile de conducere ale partidului, s-a supărat rău, după toate aparenţele, pe premierul Viorica Dăncilă, după ce a fost dată la o parte din funcţia deţinută, în fruntea ministerului, pe care-l păstorise. Nu s-au dezvoltat motivele concrete, dar pesemne că ele au existat, dacă s-a decis astfel. Pentru RFI, doamna Ecaterina Andronescu a precizat că nu va participa la dezbaterea şi votarea moţiunii de cenzură de joia viitoare pentru că… pleacă într-o delegaţie. „Din păcate nu voi fi prezentă la votarea moţiunii, pentru că particip la o conferinţă a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) unde m-am înscris de foarte multă vreme. Mi-e ruşine să spun acum, pardon, ştiţi, nu mai vin”. Câtă onoare! De apreciat, nimic de zis, şi cam atât. Joia viitoare la votul moţiunii de cenzură „în joc” este continuarea sau nu a guvernării actuale, asigurată de formaţiunea politică din care Ecaterina Andronescu încă face parte, răsplătită de-a lungul timpului, până la saturaţie, cu portofoliul Educaţiei. Nu facem noi bilanţul activităţii sale, deşi câte ceva s-ar mai putea spune. Referindu-se la eventuala tentaţie de a trece de la PSD la Pro România, despre care s-a mai vorbit, doamna Ecaterina Andronescu a precizat că a avut, în timp, „un comportament constant”. Chiar foarte constant, când i s-a acordat bonusul de rigoare, adică demitatea de ministru şi mai puţin sau deloc „constant” când a mai fost lăsată să se odihească. Doamna Ecaterina Andronescu, dascăl universitar, cu mulţi ani în PSD, hârşită politic, cum se spune, a primit mai mult decât alţii, poate la fel de ataşaţi stângii democrate, cu priză la alegători, nu întotdeauna răsplătiţi pentru devotamentul lor. Se mai întâmplă şi aşa. A te sustrage de la un test, cum este moţiunea de cenzură, într-un moment de cumpănă, fie şi pentru o participare la o conferinţă OECD, unde ţi-ai anunţat prezenţa, este un gest similar dezertării altora, lipsiţi de orice anvergură, un semn de moralitate îndoielnică. Poate să-ţi placă sau nu Viorica Dăncilă, poţi să te simţi nedreptăţită, dar nu poţi lucra împotriva convingerilor intime, dacă acestea chiar au existat. Asta nu se poate. Nu numai că nu se poate, dar nici nu ar fi bine. Iraţionale sau nu, elementele pasionale întreţin viaţa publică. Iritările sunt fireşti, deseori. Dar aici nu mai este vorba de opţiuni şi conflicte politice, ci de o anumită etică, deloc îndoielnică, de capacitatea de a întruchipa principii, şi nu efecte pasagere. Anumite lucruri omeneşti ar trebui să-i rămână străine Ecaterinei Andronescu, legitimată ca universitară. Şi dacă împrejurările o impun, trebuia să fie cea dintâi dispusă să piardă. Altfel, prin gestul său discret revanşard se descalifică unanim: cerând intransigenţă, să admitem, acolo la Universitatea Politehnică, va avea mereu dificultăţi pentru căderile sale inavuabile politice. Căutând să-şi confirme ipotezele, după ce a fost expresia marilor speranţe, sursă de curaj şi solidaritate, lasă împrejurările să o transforme într-o sursă de amărăciune şi de dezbin.