Produse de igienă menstruală pentru eleve, distribuite gratuit în cinci unităţi şcolare din Craiova

0
24

Consilierii locali din Craiova, întruniţi astăzi, 5 septembrie, în şedinţă extraordinară, au aprobat proiectul „Zile ușoare pentru fiecare fată”, care propune asigurarea gratuită a produselor de igienă menstruală pentru elevele din cinci școli pilot din municipiu.

Inițiativa aparține Serviciului Public Management Spitale și Cabinete Medicale (SPMSCM) și are ca scop „asigurarea accesului constant și gratuit la produsele menstruale în școli, gestionarea menstruației în mod igienic și, sigur, reducerea absenteismului școlar cauzat de lipsa accesului la produsele menstruale. Proiectul va fi derulat pe parcursul anului școlar 2025–2026 și va avea un buget de 53.000 lei, alocat din fondurile municipale. Produsele vor fi disponibile în cabinetele medicale școlare, iar personalul medical va desfășura și activități de informare pentru adolescente. Segmentul de vârstă este de 12 – 18 ani”, a precizat Anca Ilie, director general al SPMSCM.

Unitățile de învățământ incluse în proiectul pilot sunt: Școala Gimnazială „Gheorghe Bibescu”, Școala Gimnazială „Anton Pann”, Școala Gimnazială „Ion Creangă”, Liceul Tehnologic de Transporturi Auto și Liceul de Industrie Alimentară. „Este esențial ca școlile să devină spații sigure și incluzive în care menstruația este tratată cu normalitate și respect, fără a fi motiv de rușine sau excludere. Proiectul are atât o componentă  educativă, cât și socială, fiind gândit pentru a reduce marginalizarea și a promova echitatea în rândul elevilor”, a mai spus Anca Ilie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul
Numele

Operaţie antispam (completează):  *