De la Theodor Stolojan, cu puţinele lui vorbe la îndemână şi o îndârjire greu de uitat, până la Ilie Bolojan, s-au perindat mulţi premieri pe la Palatul Victoria, fără ca toţi să fie uşor de amintit. Unii mai potriviţi funcţiei, alţii prea puţin, în fine, unii mai norocoşi, prin contextul politic existent la momentul respectiv ş.a.m.d.. Ilie Bolojan a ajuns prim-ministru nu ca expresie a votului popular, partidul său (PNL) n-a venit pe primul loc, în alegerile de anul trecut, şi asta se ştie, ci ca rezultat al înţelegerii partidelor din coaliţia „pro-europeană” cu preşedintele ales Nicuşor Dan. Pentru regăsirea unei stări de echilibru social, după cele petrecute la alegerile prezidenţiale, cu reverberaţiile care au urmat. Toată „aripa dreaptă”, din politica românească, a văzut în Ilie Bolojan o soluţie oportună, salutară, acceptată fără răzerve, pentru scoaterea din împotmolirea financiară a ţării. De care se avea cunoştinţă. Într-o perioadă în care România are de plătit 10 miliarde euro, numai dobânzi anuale, Ilie Bolojan se prezintă ca un personaj incomod, nepopular şi neliniştit. Nici nu ştim dacă zâmbetul nu îi este străin. Că nu toate măsurile luate sunt înţelepte, bine explicate, că n-a găsit încă soluţii potrivite la toate stările anacronice, că uneori chiar se vede depăşit „de val”, că nu conduce o echipă de vrăjitori, ci una de funcţionari obişnuiţi, veniţi din mai multe „zări politice” deloc infailibili, cu predispoziţie pentru jocuri facile de imagine, inadecvate momentului, cum a fost spectacolul oferit de miniştii Ionuţ Moşteanu şi Oana Ţoiu, întâmplător ambii de la USR. De reţinut este însă următorul aspect insolit: guvernul lui Ilie Bolojan este primul guvern din istoria parlamentară de 35 de ani, care îşi angajează răspunderea, chiar împotriva propriei majorităţi. Cu o majoritate de 311 parlamentari (din 463), Ilie Bolojan nu are de ce să se teamă, atâta vreme cât cele 3 partide de opoziţie deţin doar 128 de mandate şi ar putea atinge maximum 153 prin aportul plecaţilor din SOS şi POT. Or, ca să treacă o moţiune e nevoie de 252 de voturi. Cu o voce apăsată, chiar gravă, Ilie Bolojan cheamă la eficientizarea activităţii administrative, la logică, la responsabilitate, în desconsiderarea oricărui accent patetic. Încă speră. Totul pentru a reduce „obezitatea” administraţiei publice locale, susţine domnia sa. Venit de la Oradea, unde a fost şi preşedinte al Consiliului Judeţean şi primar, Ilie Bolojan n-a mai fost „asul” administraţiei publice şi primarul Craiovei –preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România- i-a demontat cu argumente, multe din scenariile evocate. Spre lauda sa a acceptat punctele de vedere, ale Liei Olguţa Vasilescu, simţind că ele aparţin unei persoane care are calificarea necesară în domeniu şi ştie ce vorbeşte. Cum s-a ajuns la împrumutul pentru care dobânda anuală este de 10 miliarde de euro nu se spune. Aşa cum nu se explică, deloc clar, la cât este evaluat ajutorul României acordat Ucrainei şi Republicii Moldova, cu care am putea fi, neîndoielnic de acord. Ilie Bolojan gestionează o situaţie financiară deloc favorabilă. Nu va avea linişte pe tot parcursul mandatului. Asta e o certitudine. Deocamdată rezistă, mişcările sociale dau semnale de mobilizare, şi liderul interimar al social-democraţilor, Sorin Grindeanu, întrebat de un jurnalist ce notă ar putea oferi coaliţiei de guvernare a spus că „undeva sub… 8 cu perspectivă negativă”.
