E o întreagă discuţie, tranşată mai degrabă artificial, ca să nu spun prin „conivenţă”, pe seama atribuţiilor de prim rang în domeniul politicii externe, deşi conform art. 102 din Constituţie, guvernul este cel care „asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării”. Că la noi se poate cânta pe mai multe voci este adevărat, dar, mult mai grav este altceva. Că avem şi priorităţi de… pagina a doua. Doamna ministru de Externe, Oana Ţoiu, din partea USR, o debutantă în acest teritoriu delicat al diplomaţiei, şi-a dat cu părerea printr-un belicos comunicat de presă însuşit, declanşând o grimasă diplomatică, inoportună şi neobişnuită, cu Beijingul, după ce a criticat prezenţa foştilor premieri Adrian Năstase şi Viorica Dăncilă, invitaţi de însuşi preşedintele Chinei, Xi Jinping, cu prilejiul comemorării a 80 de ani de la victoria în războiul de rezistenţă împotriva agresiunii japoneze, pe motivul că apare şi Vladimir Putin într-o postare cu aceştia. Doamna Oana Ţoiu nu este o naivă, cum s-ar putea crede, e locvace, leagă corect propoziţiile, ducând raţionamentul către ţinta dorită. Că are propria strategie, se poate presupune, dar problema e alta: atât premierul Ilie Bolojan, cât şi preşedintele Nicuşor Dan au avut puncte de vedere, realmente nuanţate, atente, referitoare la prezenţa la Beijing a doi foşti prim-miniştri, în circumstanţele menţionate. De unde nedumerirea noastră, şi nu numai: doamna Oana Ţoiu face politica externă a guvernului Ilie Bolojan, a ţării, sau a partidului condus de Dominic Fritz, primarul Timişoarei, cu totul întâmplător fără cetăţenie română dobândită. Curiozitatea ne-a fost disipată de o „pastilă” a lui Adrian Năstase pe blogul personal, care ne-a amintit de prezenţa la congresul USR a doamnei Salome Zourabichvili, diplomat francez, împrumutat ca ministru georgian de Externe, numit preşedinte al Georgiei şi apoi… trimisă acasă (în pofida refuzului acesteia). Nici nu îl contrazicem pe Adrian Năstase, nici nu îmbrăţişăm fără rezerve ceea ce sugerează, luăm totul sub titlul de inventar. Cu umorul fin care nu l-a părăsit, fostul prim-ministru şi şef al diplomaţiei române, reaminteşte doamnei Oana Ţoiu că evenimentul a avut loc la Beijing nu la Moscova. Şi promite o discuţie despre importanţa memoriei în politica externă. Aşadar, problema politică rămâne în picioare. Dacă Oana Ţoiu face declaraţii răzleţe, care nu bat ad-literam cu punctele de vedere ale premierului şi preşedintelui ţării, cu atribuţii în politica externă a ţării, atunci acceptăm un soi de vaccin periculos unui organism lipsit de anticorpi. Sigur, s-ar putea spune că, momentan, nu asta e problema guvernului, cu atâtea belele pe cap. Şi în criză de soluţii viabile… pentru criză. Contemplăm aşadar adâncimea de gândire a doamnei Oana Ţoiu şi visăm villonian la… Mircea Geoană, pe care nu ni l-am dorit ca preşedinte al ţării, când am fost chemaţi la vot. Şi ce iscusit şef al diplomaţiei române a fost! În biroul doamnei ministru Oana Ţoiu, în fotoliul său, au stat nume respectabile, care au făcut politica externă a acestei ţări şi chibzuit şi avantajos. Dar… vechile ninsori s-au dus.
