Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a spus joi, la Mioveni, că în şapte ani vom avea spitalele regionale. Până acum au fost terminate trei studii de fezabilitate, iar la Iaşi a început şi procedura de licitaţie.
Sorina Pintea a fost întrebată al Mioveni despre spitalele regionale şi a spus că povestea lor a început în octombrie 2017, când primul teren a fost transmis Ministerului Sănătăţii.
„Suntem în 2019, avem trei studii de fezabilitate finalizate şi proiectanţii şi constructorii pot să vă spună ce înseamnă să faci un studiu de fezabilitate pentru o clădire de 150.000 de metri pătraţi cu logistica aferentă. (…) Noi am finalizat studiile de fezabilitate, sunt depuse şi se pregătesc cererile de finanţare pentru Bruxelles. La Iaşi am început şi procedura de licitaţie în paralel. Deci eu cred că în şapte ani vom avea şi spitalele regionale, exact aşa cum am promis. Am înaintat foarte mult pentru că povestea lor a început în 2017”.
În ce priveşte spitalul inaugurat joi la Mioveni, Pintea a spus că acesta respectă toate ordinele pe care Ministerul Sănătăţii le are privind funcţionarea spitalelor.
de doi ani batem campii cu vrajeala … o sa mai batem inca altii macar tot doi, tot numai cu explicatii aiuristice …
Comments are closed.