Notorietatea regizorului a rămas o constantă în ultimul sfert de veac, însă poezia sa uimește și astăzi nu numai publicul, ci chiar și pe criticii literari, mulți descoperindu-l târziu în această postură. A debutat în 1982 cu un volum de povestiri, căruia i-au urmat, între altele – de teorie teatrală, aforisme și roman – patru cărți de versuri. În tot acest timp, a pus în scenă o sută de spectacole, care l-au consacrat ca un creator de forță al scenei, original și rafinat, în România și peste hotare. Cel mai recent este „Aias. Eseu despre demență”, după „Aias” de Sofocle, pe care îl pregătește împreună cu trupa Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova și a cărui premieră este anunțată pentru data de 21 septembrie 2018. Despre scriitura sa, Mihai Măniuțiu a vorbit, în urmă cu o săptămână, la „Adunarea Poeților și a SpectActorilor craioveni”, publicul – care a umplut Sala „Ia te uită!” a teatrului – aplaudându-i poemele recitate de actorul Angel Rababoc, lucrările de teorie teatrală despre care a vorbit lector univ. dr. Mihai Ene, ca și cel mai recent volum de proză, la care a făcut referire scriitorul Horia Dulvac.
„Avem poeți-actori sau actori-poeți, de la Emil Botta la Adrian Pintea și Tudor Gheorghe. Dar regizori-poeți și poeți-regizori nu prea avem… Sunt câțiva care scriu teatru sau roman, dar poezie, mai puțin, pentru că îmi închipui că și viața de regizor e ceva mai dificilă. Să te așezi la masă și să fii scriitor după ce foarte mult timp tu ești artizanul care elaborează o viziune după textele altora cred că necesită un efort mare”, a afirmat scriitorul Nicolae Coande, secretar literar al Teatrului Național „Marin Sorescu” și moderator al întâlnirilor organizate de instituție sub genericul „Adunarea Poeților și a SpectActorilor craioveni”.
Director al Teatrului Naţional „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, deopotrivă regizor, scenarist şi profesor, Mihai Măniuţiu a mărturisit că, între atâtea „îndatoriri”, se dedică scrisului în funcție de timp și inspirație. Însă niciodată nu își poate transpune pe hârtie gândurile și emoțiile dacă are de montat un spectacol. «Proza este pe regim diurn, de obicei lucrez dimineața. Dar pentru asta trebuie să am timp, să am o lungă perioadă de timp în care nu sunt angajat în proiecte teatrale. S-au adunat câteva sute de pagini pe care le-am socotit valabile, pentru că pe majoritatea le distrug. Poezia este regim nocturn absolut. 90% din ce am scris am scris la ore foarte târzii. Iar în teatru… e și regim diurn, și nocturn, le îmbin, adică trebuie să lucrez ziua și înspre noapte cu actorii. Ce e foarte sigur e că nu le amestec. Lucrez, de pildă, acum la „Aias. Eseu despre demență” și nu se pune problema să scriu un rând», a afirmat acesta.
Mihai Măniuțiu, care este autor a peste 20 de cărți, a mai declarat în fața publicului craiovean că autoanaliza l-a determinat mereu să își distrugă mare parte din manuscrise și că astfel a decis să nu mai scrie zilnic, cum aflase că ar face profesioniștii, ci doar atunci când simte nevoia. «Cred că ceea ce scriem trebuie să vină, la un moment dat, la noi, să ne înhațe și să nu ne lase până nu terminăm. Sunt tipologii și tipologii de scriitori. E unul dintre enormii scriitori ai secolului XX, pe care eu îl admir, Mario Vargas Llosa. Nu o să înțeleg niciodată modul cum scrie și nu mă voi putea apropia de el, tehnic vorbind: el deschide caietul și reia fraza de la jumătate, de unde a rupt-o cu o zi înainte… Eu intru mai degrabă în tipologia nevroticilor. Pentru că a scrie numai atunci când îți vine, când simți tensiunea, cutremurul, eu cataloghez a fi scriitor nevrotic», a mai spus Măniuțiu.
Din creația sa, actorul Angel Rababoc a ales „Avionul fantomă” (Ed. TracusArte, 2017) – o carte pe care Nicolae Coande a apreciat-o ca „emoționantă” – pentru a rosti câteva poeme. Horia Dulvac a analizat într-un text, căruia i s-a dat citire în fața publicului, cea mai recentă carte de proză, „Fantome în Las Vegas”, apărută anul acesta, tot la TracusArte. De asemenea, Mihai Ene a vorbit despre eseistica și studiile de teorie teatrală ale lui Mihai Măniuțiu. Știut fiind faptul că este autor al multor montări ale tragediilor shakespeariene, ales a fost volumul „Cursa de șoareci” (Casa Cărții de Știință, 2008), ce cuprinde 13 eseuri despre tot atâtea texte de Shakespeare. Cealaltă carte la care acesta a făcut referire a fost „Despre mască și iluzie” (Humanitas, 2007), în care Măniuțiu include câteva eseuri despre actor și postura lui de a interpreta un rol, de a purta o mască. „Există în aceste eseuri observații de o finețe psihologică extraordinară. Și de aceea vă îndemn să le citiți, fiindcă o să vă pună pe gânduri și o să vă dea o altă perspectivă asupra relației dintre actor și scenă, actor și rol, actor și rezultatele muncii sale”, a adăugat Mihai Ene. 
Mihai Măniuțiu: «Eu mă analizez foarte puțin. Autoanaliza, de câte ori am împins-o puțin cam departe, m-a paralizat. Am distrus destul de multe manuscrise și asta vine din autoanaliză. Și atunci încerc să nu mă analizez foarte mult. Aș zice că poezia trebuie să vină. La mine, la noi… Stăteam odată de vorbă cu câțiva elevi, cărora asta le spuneam, că, în viața lor, când va trebui și dacă va trebui, va veni poezia la ei, nu trebuie să meargă ei la ea. Plus că nu lectura unei poezii este filtrul prin care vor înțelege poezia. Vi se vor întâmpla lucruri care vor avea această cheie în care veți citi lumea, dacă veți avea noroc, le-am spus».
Mihai Măniuțiu a publicat volume de povestiri – „Un zeu aproape muritor” (Dacia, Cluj, 1982), „Istorii pe care n-am să le scriu” (Alfa, București, 1998), „Scene intime. Scene de masă” (Univers enciclopedic, București, 2001), „Omphalos”, (Idea, Cluj, 2001), „Autoportret cu himere”, (Alfa, București, 2001), „Spune Scardanelli” (Idea, Cluj, 2001), „Memoriile hingherului” (bybliotek, 2012), „Opiniile unui călător nedemn de încredere” (ALTpublica, 2012), „Fantome în Las Vegas” (TracusArte, 2018), roman – „Aventurile hingherului în Balkanya” (Humanitas, 2015), o carte de aforisme – „Exorcisme”, (Apostrof, Cluj, 1996), un studiu pe tema puterii în opera lui Shakespeare – „Cercul de aur” (Meridiane, București, 1985), cărți de poezie – „Până una-alta” (bybliotek, 2012), „Vertij” (Charmides, 2016), „Tu” (TracusArte, 2016), „Avionul fantomă” (TracusArte, 2017), lucrări de teorie teatrală – „Redescoperirea actorului” (Meridiane, București, 1985), „Act și mimare” (Eminescu, București, 1989), „Despre mască și iluzie” (Humanitas, 2007), „Cursa de șoareci” (Casa Cărții de Știință, 2008).
Premiera spectacolului „Aias. Eseu despre demență” deschide stagiunea la TNC
Spectacolul „Aias. Eseu despre demență”, după „Aias” de Sofocle (traducerea: George Fotino), în regia lui Mihai Măniuțiu, coregrafia Andreea Gavriliu, cu decoruri de Adrian Damian și costume de Luiza Enescu, va deschide stagiunea artistică 2018-2019 la Teatrul Național din Craiova (TNC). Premiera este anunțată pentru vineri, 21 septembrie, ora 19.00, următoarea reprezentație având loc a doua zi, de la aceeași oră. Instituția anunță că spectacolul nu este recomandat publicului peste 14 ani și că se folosesc efecte sonore la intensitate maximă și lumini stroboscopice. Prețul biletelor: 30 lei la Agenția teatrală și 28 lei pe platforma online.
În distribuție: Claudiu Bleonţ (Generalissimul Ajax), Adrian Andone (Generalul D., succesorul lui Ajax), George Albert Costea (Aghiotantul lui Ajax), Alex Calangiu, Ştefan Cepoi, Dragoş Măceşanu, Cătălin Miculeasa, Claudiu Mihail, Liviu Topuzu, Petri Ştefănescu, Cosmin Dolea, Theodor Ioan, Robert Vladu (soldații), Monica Ardeleanu, Gabriela Baciu, Anca Dinu, Corina Druc, Alina Mangra, Petronela Zurba, Ramona Drăgulescu, Ana Negrescu, Mihaela Dobre, Daria Ghiţu (corpul de dans al diviziei de blindate), Raluca Păun, Tamara Popescu, Geni Macsim (pacifistele), Constantin Cicort, Marian Politic, Angel Rababoc, Eugen Titu, Nicolae Vicol (generalii).
«Cu o telefoniadă interminabilă începe spectacolul lui Mihai Măniuțiu, „Aias. Eseu despre demență”. Generalii ahei sunt în derivă după scena masacrului, când Aias, orbit de zei, confundă animalele cu cei pe care vrea să se răzbune. Scenariul dramatic propus de Anca Măniuțiu, în colaborare cu regizorul spectacolului, țintește în inima nebuniei lui Aias, eroul homeric apropiat lui Ahile, cel mort sub zidurile Troiei. De acolo începe calvarul: după ce Ahile este rănit mortal de săgeata trasă de Paris, Aias, protejat în luptă de Ulise, aduce cadavrul eroului în tabăra aheilor. Însă Agamemnon nu îi răsplătește fapta eroică și decide să-i dea lui Ulise armele eroului mort. De aici, orbirea, furia, demența provocate de zeii care îl abat de planul său. Aias cade în hăul demenței din care încearcă să iasă printr-un limbaj sinistru „pe care nu l-a învăţat de la un muritor, ci de la un daimon” (Sofocle, Aias). Trezirea la realitate a eroului furios e dură: onoarea îi cere să se sinucidă, iar monologul său este cel al unui om cuprins de toată amărăciunea lumii: „Vă temeți să vedeți un om ce și-a ieșit din minți? / Vă este teamă de un om ieșit din minți? / Nebun e cel care de sine nu mai fuge. / Eu nu mai fug de mine însumi. / Deci – sunt nebun!”». (Sursa: www.tncms.ro)
