Consiliul Interministerial pentru Pregătirea și Exercitarea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene a avut astăzi, la Palatul Victoria, o nouă întâlnire de lucru, prezidată de prim-ministrul Viorica Dăncilă.
Cu acest prilej, a fost aprobat Calendarul actualizat al reuniunilor ce vor fi organizate în România în cele șase luni de mandat la președinția Consiliului UE, care cuprinde 239 de evenimente la București și în teritoriu, acoperind toate județele.
România intră, astfel, în etapa finală a părții organizatorice din cadrul procesului de pregătire a mandatului.
”Este un pas foarte important. Toți ne dorim o președinție de succes la Consiliul Uniunii Europene, pe care trebuie să o pregătim foarte bine, astfel încât din momentul preluării, lucrurile să meargă foarte bine, așa cum ne-am propus”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.
La întâlnirea de lucru de astăzi, de la Palatul Victoria, au fost prezentate progresele înregistrate în ultimele luni, atât în ceea ce privește abordarea tematicilor europene, cât și pe palierul organizatoric, pentru pregătirea acestui moment important pentru țara noastră.
În egală măsură, a fost evidențiat faptul că, în acest moment, țara noastră are deja calitatea de „viitoare președinție” în raport cu interlocutorii de la Bruxelles și totodată de „președinție din umbră” în raport cu partenerii austrieci, ceea ce presupune obligații și responsabilități suplimentare pentru România, atât la nivel politic, cât și la nivel tehnic. Exercitarea acestor atribuții reprezintă dovada angajamentului României cu privire la asigurarea continuității agendei europene, prin pregătirea din timp a tranziției negocierilor înspre echipa Președinției României la Consiliul UE.
Discuțiile din cadrul reuniunii s-au concentrat pe fondul dosarelor pe care România le va gestiona pe durata mandatului, dar au atins și alte subiecte de interes precum Planul de promovare turistică al Ministerului Turismului pentru Pregătirea și Exercitarea Președinției României la Consiliul Uniunii Europene. Au fost realizate informări de etapă, inclusiv cu privire la aspecte de comunicare publică, necesare pentru o înțelegere comună și o acțiune concertată a tuturor ministerelor, atât în dialogul și coordonarea pe plan intern, cât și în dialogul cu partenerii europeni.