Poroşenko: Un plan de armistiţiu cu rebelii va fi semnat astăzi, la Minsk

0
384

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a anunţat ieri, de la Newport (Ţara Galilor), unde s-a desfăşurat summitul NATO, că un plan pentru un armistiţiu în estul separatist al Ucrainei urmează să fie semnat astăzi, la Minsk, şi că NATO îi susţine pe membrii săi care sunt pregătiţi să furnizeze asistenţă militară Ucrainei. „Mâine (n.r. – astăzi), la Minsk, urmează să fie semnat un document care prevede etapele implementării unui plan de pace pentru Ucraina. Prevederea-cheie a acestui plan este un armistiţiu”, a declarat Poroşenko. Grupul de contact, format din reprezentanţi ai Kievului, Moscovei şi Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), va avea o reuniune astăzi în capitala belarusă, la care vor participa şi rebelii proruşi din estul Ucrainei. Totodată, președintele ucrainean a menţionat că va ordona, astăzi, o încetare a focului pentru forțele armate ucrainene care luptă împotriva separatiștilor proruși, deschizând calea pentru punerea în aplicare a unui „plan de pace în etape” pentru țara sa, informează Reuters. „La ora locală 14.00 (11.00 GMT astăzi), în condițiile în care reuniunea de la Minsk are loc, voi cere Statului Major să instituie o încetare a focului și sperăm că punerea în aplicare a planului de pace va începe de mâine (n.r. – astăzi)”, a spus Poroșenko. Şi autoproclamatele republici populare Donețk și Lugansk, din estul Ucrainei, s-au declarat gata să dea, astăzi, ordin de încetare a focului, cu condiția ca reprezentanții Kievului să semneze un plan de reglementare pașnică a conflictului, informează RIA Novosti. „Suntem gata să ordonăm la 5 septembrie, la 15.00 ora Moscovei, încetarea focului, cu condiția să se înregistreze un acord și reprezentanții Kievului să semneze planul de reglementare pașnică a conflictului”, se spune într-un comunicat comun semnat de cei doi pretinși lideri ai autoproclamatelor republici populare Donețk și Lugansk, Aleksandr Zaharcenko și Igor Plotnițkii. Ieri însă, mai multe explozii urmate de ridicarea unor nori negri de fum au fost auzite la câțiva kilometri est de portul orașului strategic Mariupol, situat pe țărmul Mării Azov, unde forțele ucrainene așteaptă un asalt al rebelilor proruși, relatau agențiile AFP și Reuters. Anterior, o sursă militară ucraineană a declarat că trupele Kievului sunt în stare de alertă maximă la Mariupol pentru a apăra acest oraș, care dacă va cădea în mâinile rebelilor va deschide acestora calea către Crimeea anexată de Rusia. Un soldat ucrainean a declarat agenției Reuters că a observat unități ale separatiștilor avansând către Mariupol cu tancuri, transportoare blindate și piese de artilerie, dar relatarea sa nu a putut fi confirmată de surse independente. „Planul nostru este să rămânem aici și să nu ne mișcăm nici un centimentru”, a spus soldatul înrolat în batalionul „Azov” al armatei ucrainene.